Natalia Intotero : “ Despăgubirile nu fac cât tezaurul furat”

int

Fostul ministru al Culturii, hunedoreanca Natalia Intotero spune că valoarea tezaurului furat în Olanda este mult mai mare decât despăgubirile primite de România. A cerut reinventarierea și reevaluarea obiectelor din muzee și încă se declară optimistă că brățările dacice și coiful vor fi găsite.

Toate obiectele de patrimoniu au intrat într-un nou proces de inventariere și reevaluare, după jaful din Olanda. Era nevoie pentru că, oficial, prea puține obiecte de patrimoniu sunt acum la Ministerul Culturii.
„Doar o treime din tezaurul românesc se află în subordinea instituțiilor Ministerului Culturii, două treimi fiind în subordinea instituțiilor din cadrul administrațiilor județene. Este absolut necesară reevaluarea a pieselor de tezaur și patrimoniu, un proces de durată. Dar, din punctul meu de vedere, realizarea acestor expoziții în afara țării, trebuie să se facă modificându-se legislația”, spune Natalia Intotero, fost ministru al Culturii.
Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice din aur au fost furate din muzeul olandez Drents în luna ianuarie, iar statul a primit acum despăgubiri. Vorbim de 5,7 milioane de euro.
„Am încredere în autoritățile olandeze că vor identifica autorii acestui jaf, vom recupera obiectele de tezaur și vor ajunge, în România, intacte. Vreau să menționez că această sumă este pusă într-un cont și, în cazul în care aceste piese vor fi găsite, statul român va trebui să înapoieze această sumă. De asemenea, în cazul în care vor fi găsite și se constată că sunt deteriorate, în timpul manipulărilor, din această sumă se poate plăti restaurarea acestor piese”, mai spune Natalia Intotero, fost ministru al Culturii.

Diana Mitrache