Calitatea mediului, verificată în perimetru cu gaze de la Petrila

Fără titlu

 

Direcția Județeană de Protecție a Mediului trimite, din această săptămână, laboratorul mobil la Petrila.

Aparatura va înregistra nivelul poluării în estul Văii Jiului, după o perioadă în care aici au fost sesizate emisii de gaze din pământ, pe locul unei vechi halde de steril. Laboratorul, spun specialiștii de mediu, nu a funcționat o perioadă și de aceea ajunge abia acum la Petrila.
„Va fi relocat la Petrila, de joi, pentru că sunt defecțiuni la unul dintre analizare, respectiv la cel de monoxid de carbon. Va fi remediat defectul și va ajunge acolo laboratorul nostru mobil, pentru că, săptămâna trecută au fost emisii, iar cei de la INSEMEX au vorbit despre o combustie internă, cu emisii în exterior și vrem să analizăm dacă există impact asupra localității Petrila”, a spus Georgeta Barabaș, director Direcția Județeană de Protecție a Mediului.
Au fost sesizate emisii de gaze din subteran, pe o veche haldă de steril, în apropierea minei Lonea, pe locul unde, prin anii 80, a fost depozitată o cantitate de material din mina Lonea.

Diana Mitrache