Chiar în săptămâna în care anul 2026 a fost ales ca fiind Anul Constantin Brâncuși în România, la Petrila, în estul Văii Jiului, de pe liceul cu același nume, ne privește marele sculptor. Este un alt portret realizat de artistul stradal Paul Șerban, în cadrul unui proiect mai amplu ce vizează reabilitarea clădirii liceului. Dar rezultatul a uimit pe toată lumea, iar cei din conducerea Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” spun că este o coincidență de care sunt ei înșiși foarte încântați.

„Cred că s-au aliniat astrele. Lucrarea pe care o avem pe zid face parte dintr-un proiect de reabilitare energetică a liceului, proiect finanțat din fonduri europene și accesat de Primăria orașului Petrila. Nu am crezut nici noi, nici primăria, că o să iasă atât de bine. Dar vreau să scot în evidență talentul acestui artist care a executat lucrarea. Suntem mulțumiți, s-au aliniat șli astrele, anul viitor este Anul Brâncuși, iar acest lucru sper să fie de bun augur și pentru liceul nostru”, declară prof. Cecilia Mitran, directoarea Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila.
Paul Șerban a demonstrat că este un artist care știe să impresioneze, iar acum, reabilitarea liceului pare a avea alte valențe, odată ce el și-a pus amprenta. Pe fațada liceului, vizibil de pe artera principală din acest oraș, este portretul lui Constantin Brâncuși, ilustrat alături de Coloana Infinitului și alte câteva lucrări reprezentative pentru marele om de cultură român.

Diana Mitrache

 

De admin