Festivalul Basarabiei a prins în horă români, basarabeni și chiar africani

b

Într-o adevărată horă a unirii s-au prins toți cei care au ajuns miercuri, la orele prânzului, la Universitatea din Petroșani. Basarabenii de aici i-au așteptat cu cușma lui Guguță, cu plăcinte moldovenești, borș și alte bunătăți, dar și cu muzică la care au rezonat toți. În horă am găsit-o și pe Mariana Bah, studentă la Petroșani, din Sierra Leone. „Am dansat pe acest dans moldovenesc și îmi place foarte mult. Este așa de frumos și au o cultură foarte frumoasă”, ne-a mărturisit Mariana.


Este momentul din an în care studenții, indiferent din ce țară sunt, se unesc și simt ritmul la fel. „În fiecare an, noi avem o tradiție. Basarabenii își prezintă dansurile, cântecele și pe de altă parte, ne răsfață cu bunătățile lor, pe de altă parte. Ne bucurăm că ei s-au integrat și se integrează permanent aici, la Universitatea noastră. Ne mândrim cu acești studenți, care au reușit să aducă, la Petroșani, spiritul Basarabiei, iar pe de altă parte, să ne reprezinte în toată Europa, prin proiectele noastre comune. Avem peste 300 de studenți aici, care, împreună cu cei alte țări ale lumii sunt cam 10% din totalul studenților de la noi”, a spus profesorul universitar doctor inginer Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani.


Ne-au vorbit prin dans despre tradițiile lor, s-au îmbrăcat în straie populare de peste Prut și ne-au invitat să le degustăm bunătățile. A fost prima zi a Festivalului Basarabiei la Petroșani.
„Festivalul acesta unește suflete. Suntem același popor și același suflet. Mă bucur mult că au venit atât de mulți, iar asta dovedește faptul că facem ceva bine. Poate data viitoare vom fi și mai mulți. Am ales toți să studiem la Petroșani, la o universitate puternică. Cei din Basarabia ar trebui să știe asta și să nu se gândească la faptul că Petroșaniul este un oraș mic. Vreau să vă spun că aici ai căi foarte bune pentru cariera profesională, iar la târgurile pe care cei de la aici le organizează în Republica Moldova, ar trebui să le deschidă mințile la tot mai mulți tineri, așa cum ne-a făcut și nouă”, a spus și Anatolie Dembițchi, președintele Asociației Basarabenilor din Universitatea din Petroșani. Festivalul continuă cu întreceri sportive, cu foc de tabără și activități la care studenții basarabeni și restul studenților de la Universitatea din Petroșani au posibilitatea să se cunoască și să învețe unii despre alții.


Diana Mitrache