Olimpic la 3 materii, antrenamente de K1
O sală plină de copii, dar și tineri care își pun echipamentul, proteza de dinți, mănușile și își caută un partener, numai bun pentru antrenamente. Este momentul de începere al fiecărui tânăr care crede că sportul te face mai bun, mai disciplinat. Și asta demonstrează, de ani de zile, cei care trec pragul sălii de antrenamente și sunt înscriși la Clubul sportiv Taiyo -Do din Petroșani. Este un loc în care Silvia și Romulus Gabor au adunat, în ultimii ani, copii și adolescenți din cartiere mărginașe, iar acum li se alătură tot mai mulți. O fac pentru că au văzut competițiile organizate de aceștia, dar și pentru că le place. Fete, băieți care au evoluat de la începători la profesioniști. Printre ei și Bogdan, olimpic la 3 materii, dar și pasionat de acest sport, unul de contact.

„Este destul de greu, că trebuie să îmi gestionez corect timpul, dar, în timp, m-am obișnuit, că trebuie să merg la antrenamente. Eu încerc să înțeleg totul mai mult din clasă. Acasă fac în plus și asta ca să mă ajute la olimpiadele la care m-am calificat acum. Dar mă descurc. Am ajuns la olimpiadele de matema-tică, de informatică și de chimie. Am avut rezultate mai bune ca anul trecut și anul acesta, în loc de fizică, am mers la chimie. Și am reușit să mă calific primul pe județ. Dar de K1 am auzit de la un coleg și am zis să mai schimb și eu și să îmi îmbunătățesc viața și să fac ceva. Am obținut și aici rezultate. Sunt la început și vreau să particip la cupa din mai. Zic că o să câștig și aici”, a spus Bogdan Petru Burdea.
Despre el, antrenorii lui spun că îi mai ajută, după antrenamente, și pe ceilalți coechipieri, la matematică, sau la materiile la care nu se descurcă.

Toți se pregătesc acum de cupa din luna mai, la care își vor arăta mușchii în fața altor competitori din mai toate cluburile de la noi. „Se pregătesc pentru Gala din 23 mai, care va avea loc la Petroșani, la sala de sport a Colegiului Economic Hermes. Încet, încet, am făcut pasul la semi-profesioniști și profesioniști. Avem și noi grupă mare. Așteptările mele sunt să facă față cu bine, să nu aibă trac și să reușească și pentru ei să vadă că antrenamentele nu au fost degeaba. Vin din toate cluburile, din Constanța, Iași, București, Cluj, Craiova, plus Republica Moldova”, a spus Romulus Gabor, antrenorul Clubului Taiyo -Do din Petroșani.

În sală, am găsit și fete, abia trecute la categoria „pro”, o evoluție gustată în timp, cu fiecare victorie. Și nu se tem să spună că acest sport le place. „Pentru mine e uimitor că am ajuns la pro. Am crescut de la semi-pro la pro și este minunat. Mi-a plăcut de mică acest sport și acum, la 17 ani mă pregătesc să câștig la competiția din mai. Eu zic toată echipa noastră va câștiga. Apoi voi participa în Ungaria, la campionatul de acolo”, a spus și Melinda Francesca Maxim, una dintre tinerele care se pregătește intens și la școală, pentru că vrea să se facă polițistă și este conștientă că sportul o disciplinează mult.
Dar printre cei din sală, dincolo de adolescenții cu vise mari, am găsit și adulți, cu aceleași preocupări pentru sportul de contact.
„Sunt sportiv de pro. Lupt de 4 ani la această categorie și am o bursă de merit și contract pentru acest domeniu. E muncă multă, că nu e ușor să treci de la amatori, pas cu pas, cu cască și tibiere. Nu e un sport ușor, dar l-am ales pentru că îmi place”, spune Darius Stoica.
„Acum aștept gala, unde sper să fac performanță. E bine, plăcut și eu sper să facem toți spectacol și să fim bine”, mi-a spus și Ionel Ciurea, un alt luptător la categoria pro.
„Am 28 de ani și fac sport de 14 ani. Anul trecut am avut un meci la semi-pro și fac mai mult doar pentru mine. Am făcut box, MMA, îmi consum energia și am văzut că acest sport mă călește, mă educă și vreau să fiu exemple pentru toți, inclusiv pentru fiul meu de doi ani. La sală, băieții ne zic pensionarii, dar văd și ei că foarte bine e să faci sport”, a spus și Adrian Calistrat.

Antrenamentele le fac seara, iar uneori, sala se umple și fiecare știe exact ce are de făcut. Printre ei sunt și copii cu cerințe speciale, unul dintre ei fiind cu o formă de autism, însă, Silvia și Romulus Gabor au reușit să închege un colectiv de sportivi, adunați din toate cartierele Văii Jiului. Le-au arătat că pot învăța să lupte în ring, să își consume energia, i-au îndrumat spre școală, le-au oferit exemple și, de fiecare dată, în galele lor, caută să promoveze lupta împotriva drogurilor.
Îi puteți vedea în ring, pe toți, în 23 mai, la Gala Fight Night Show, la ediția a V-a dedicată sloganului STOP DROGURILOR!
Diana Mitrache