Drumul Valea de Pești – limita cu județul Gorj a fost recepționat

att.Qm5liZeLnIsa6dCIYHGGomBcG59QFMeVXkVGL_IJHr4

Drumul ce deschide Valea Jiului spre Gorj este finalizat, pe partea județului Hunedoara. Lucrările au durat aproximativ 2 ani și acum a fost recepționat. Artera are inclusiv indicatoare rutiere și reprezintă puntea de legătură a Vestului Văii Jiului cu Gorjul.

În prezența constructorului, a proiectantului, dar și a executantului și, nu în ultimul rând a finanțatorilor de la Consiliul Județean Hunedoara., a fost recepționată artera realizată impecabil, care trece prin munte.

Lucrările au demarat acum doi ani, în septembrie și s-a lucrat în ritm susținut, aceasta fiind o arteră ce va ușura accesul spre județul Gorj, și care trece printr-un peisaj de excepție.

„Mi-aduc aminte că, în momentul în care a apărut acest program Anghel Saligny, discuțiile cu Dănuț Buhăescu, și îl știți cum insistă el, a mers la președintele CJH și a spus că trebuie să dăm o șansă acestei zone. Această șansă era alternativa la drumul spre Herculane. De aceea, când au venit banii, acest proiect Valea de Pești, până la limita cu județul Gorj a fost o prioritate la președintele Laurențiu Nistor. Și a fost primul dintre proiectele pe Anghel Saligny pe care le-a început Consiliul județean Hunedoara ”, declară Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.

Drumul a fost făcut ținându-se cont de tot ce înseamnă un drum în munte. Și, de la rețeta de asfalt, la lărgimea drumului, parapetele și gabioanele ce mărginesc artera, totul a ieșit perfect. Drumul poate fi practicabil, dar până la limita cu județul Gorj. Proiectul prevedea realizarea a 5,2 km de drum, a peste 4,8 km de rigole și șanțuri, 490 de metri liniari de ziduri de sprijin, 29 de podețe, drumuri laterale și fundații adâncite. Lucrarea a costat 49,5 milioane de lei și a fost gata la timp.

Reiterez ce a spus domnul președinte Laurențiu Nistor a spus, și anume, aceea că deschiderea județului Hunedoara reprezintă o prioritate a politicii administrative locale. Această investiție este doar una dintre  dovezile că, ceea ce își propune președintele, nu sunt doar vorbe, ci sunt și fapte”, spune Alin Țambă, vicepreședintele CJH.

Proiectul le-a aparținut celor de la Consiliul Județean Hunedoara, care au luat în calcul că vestul Văii Jiului avea nevoie de un drum rutier nou. A fost nevoie de specialiști și în proiectare și în realizarea proiectului în teren, iar acum artera este perfect realizată.

„A fost o lucrare grea. De ce grea? Din punct de vedere al amplasamentului. Una este o lucrare în ora, alta în munte”, spune Agneta Lihoacă, Zona D, constructor.

Drumul are subtraversări, podețe, maluri consolidate și versanți care sigur nu o vor lua la vale, iar rețeta pentru asfalt a fost una specifică zonei de munte, cu ploi, îngheț și dezgheț și pe unde trec mașini de mare tonaj uneori.

Dar tocmai pentru că drumul este bun, administratorii au de gând să îl și păstreze bun. Iar primul incident a avut loc deja. O mașină cu lemne, mult prea încărcată a trecut chiar în momentul recepției.

Eu cred că este normal ca, în momentul în care am făcut recepția la o lucrare, factorii de decizie, cei de la drumuri, vor veni cu cântarul, fiindcă e păcat să ne batem joc de această investiție. Operatorii economici vor să facă și ei profit, e normal, dar trebuie să respectăm legea. Eu nu zic că nu trebuie să circule, dar să circule respectând cele 40 de tone maxime cât trebuie pe un drum județean”, declară Costel Avram, administrator public.

Diana Mitrache