Bucuria lecturii în prag de Crăciun
Cu câteva zile înainte de marea sărbătoare a Nașterii lui Hristos, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara –Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Bookzone din București, a avut bucuria să organizeze un eveniment cultural-spiritual de înaltă ținută.
Prezent din nou la Deva, părintele Constantin Necula, personalitate binecunoscută și îndrăgită, un duhovnic cu har și un intelectual pasionat de carte, împreună cu doamna psiholog dr. Daniela Dumulescu, lector universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, autoare a numeroase studii și cărți „dedicate psihologiei pozitive și sănătății emoționale”, și-au lansat la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” volumul comun intitulat „Cuvinte care vindecă. Despre regăsirea sensului într-o lume haotică”, apărut în condiții grafice deosebite la Editura Bookzone.
Moderatorul evenimentului a fost cunoscutul jurnalist Alexandru Gruian, personalitate de marcă a vieții publicistice hunedorene.
Așa cum știm, părintele Necula este foarte apropiat de oameni, de tineri, cu o adresare firească, vorbele sale rostite sau scrise ajung direct la sufletele oamenilor. Aceeași abordare firească o are și doamna psiholog dr. Daniela Dumulescu, coautoarea volumului, care mânuiește un limbaj accesibil, dublat de o foarte bună cunoaștere a sufletului omenesc. Această calitate a făcut ca cei doi autori să-și armonizeze limbajul, stilul, să creeze o complementaritate perfectă între textele pe care le-au inclus în acest volum.
Ne-am bucurat să fim în compania acestor doi distinși intelectuali, ne-am bucurat că am avut din nou prilejul să ne împodobim sufletele cu daruri pentru minte și inimă. Pentru că această carte este tocmai un astfel de dar, cum atât de bine surprinde acest lucru unul dintre prefațatorii cărții, prof. univ. dr. Adrian-Nicolae Opre, pentru care cartea celor doi distinși autori este un dialog între minte și suflet, o veritabilă călătorie spre desăvârșire.
În această perioadă aflată sub semnul așteptării sărbătorii Crăciunului, o întâlnire cu cei doi autori este un privilegiu pe care îl primim cu sufletul deschis, pregătit să se îmbogățească, să se împărtășească din bogăția de idei pe care o găsim în fiecare pagină. Fiecare cuvânt căruia autorii îi dedică, pe rând, câte un mic eseu, are harul de a desluși sensuri profunde, îndeamnă la meditație și, la finalul lecturii, vom fi mult mai bogați sufletește.
Cele cinci părți în care este structurată cartea – Dezrădăcinarea, Confruntarea, Întoarcerea, Renașterea și Ancorarea – cuprind cuvinte definitorii, concepte legate de trăire, de angrenare în mediul social, de sentimente proprii ființei umane etc. Fiecare astfel de cuvânt este dezvoltat și interpretat într-un mic eseu scris de fiecare autor, alternativ, astfel că fiecare text poartă amprenta duhovnicului și a psihologului.
Putem considera această carte un cadou pe care îl găsim sub bradul împodobit cu dorințele, năzuințele, așteptările și speranțele noastre. Nu întâmplător, întâlnirea noastră a avut loc într-un moment ce a precedat praznicul nașterii Mântuitorului, minunea de la Bethleem a cărei stea ne dă, de peste două milenii, speranță și încredere.
Ce i-a determinat pe cei doi autori să ne ofere acest dar? Ne spun ei înșiși, cu toată deschiderea: „Am scris această carte ca pe un abecedar al apropierii și al discernământului, unde fiecare temă deschide o cale de reflecție și de echilibru. Cuvintele capătă puterea de a susține și de a vindeca, de a construi punți acolo unde discursul obișnuit ridică ziduri.” Ce se mai poate adăuga unor astfel de vorbe lămuritoare? Doar îndemnul de a citi această carte având sufletul plin de bucuria credinței, cu speranță și încredere că nu suntem singuri, că avem întotdeauna sprijin de la Dumnezeu Tatăl și Fiul.
Cei doi autori ne-au oferit o lectură mai mult decât necesară în lămurirea atâtor întrebări, trăiri și contradicții care ne asaltează în fiecare zi, mai ales în vremurile complicate pe care le trăim. Iar faptul că în zilele premergătoare marelui praznic al creștinilor am avut prilejul să ne împărtășim din slovele înțelepte ale celor doi autori este un câștig spiritual inestimabil.
La finalul lansării, părintele Constantin Necula și doamna psiholog dr. Daniela Dumulescu au oferit autografe doritorilor.
Manager,
Ioan Sebastian Bara