O noapte furtunoasă, la Petroșani
Sâmbătă se joacă, la Petroșani „O noapte furtunoasă”. Premiera îi aduce în atenția tuturor pe actorii Teatrului Dramatic I.D Sîrbu, dar în roluri atât de autentice și azi. Regia este semnată de Sorin Militaru, ca promite o seară cu râs, voie-bună, ca un cadou oferit românilor de Ziua Națională.

„ O noapte furtunoasă” rămâne piesa clasică a lui Ion Luca Caragiale, dar atât de actuală și în zilele noastre. Intrigi, situații, femei, bărbați, orgolii și multă veselie. Toate sunt ingredientele unei seri reușite, la finalul acestei săptămâni.
„E o comedie extraordinar de bine scrisă, lumea o știe, este foarte cunoscută, dar sper, din toată inima, ca publicul, timp de două ore, să uite de toate problemele din viața reală și să pășească în sala noastră de spectacol. Să râdă și, dacă vor râde, vor zâmbi, noi vom fi foarte fericiți, pentru că va fi ca un cadou pentru comunitate și publicul nostru pe care îl respectăm foarte, foarte mult”, declară Sorin Militaru, regizor
„Este o confuziune la mijloc. Eu venisem la altă cucoană, dar ce vedeți? Ea mi-a scris să vin la numărul 9, eu am văzut numărul 9 și am intrat. Problema e că era numărul 6 dar întors. E doar o neînțelegere”, spune Andrei Șchiopu, actor.

Caragiale devine actual și toată lumea intră în atmosfera unui spectacol despre care fiecare dintre actori are propria-i viziune. Iar unii dintre ei revin pe scenă în roluri mult mai mature decât cele cu care au debutat cândva pe scenă.
„În teatru, orice poveste, ori de câte ori s-ar spune, de fiecare dată este diferită. Și teatrul se întâmplă aici și acum și, după ce se trage cortina, povestea aceasta dispare. Iar săptămâna viitoare, sau peste două săptămâni, sau 3, când se juca același spectacol, vor fi 300 de spectatori, iar 300 de oameni vor vedea 300 de spectacole. Că fiecare are o percepție proprie”, afirmă Bogdan Florea, actor.
„Îl aveți în fața dumneavoastră pe jupân Dumitrache, care, este cel mai complex personaj din lumea lui Caragiale. Asta, pentru că însumează foarte, foarte multe defecte, pe care el le consideră calități. Pentru mine este o adevărată provocare să îl interpretez pe jupân Dumitrache. E un personaj pe care îl aștept de foarte mult timp. Eu, aici, la Petroșani, acum 20 de ani, am dat concurs pentru angajare cu Rică Venturiano, iar acum am crescut puțin în grad”, spune Mihai Sima, actor.
„A fost și o mare provocare, în același timp, pentru că rolul Vetei nu am crezut niciodată că îl voi interpreta și, pe calea aceasta, îi mulțumesc domnului regizor Sorin Militaru că a avut încredere și mi-a încredințat acest rol”, afirmă Corina Vișinescu, actriță.
“Zița, o creatură simțitoare și supusă, așa cum ar trebui să fie orice femeie care îndrăznește să spere că se poate mărita pentru a doua oară, dar, din fericire, lucrurile nu sunt niciodată doar ceea ce par a fi, mai ales noaptea. Așa că vă așteptăm să fiți martori și să vă distrați, sperăm noi”, spune Simona Codreanu, actriță.
Premiera spectacolului este în 29 noiembrie și spectacolul se mai joacă în 6 decembrie. Actorii și regizorul piesei ne promit că va fi o seară în care râsul e garantat, iar publicul va avea parte de o poveste trăită intens, nu doar jucată.
Diana Mitrache