Primarii, vot negativ pentru scumpirea prețului la gunoi
Primarii din Valea Jiului au dat un vot negativ pentru scumpirea gunoiului. S-au întâlnit în Adunarea Generală a Acționarilor și, chiar dacă unii au votat în ședințele de consiliu local pentru majorarea tarifului, în AGA a fost respins acest proiect. Doar că asta nu înseamnă că, din ianuarie nu ne paște o nouă scumpire.
Reprezentanții primăriilor din Valea Jiului au participat la ședința AGA, dar fiecare a venit cu lecție învățată de acasă. „Nu a trecut de Consiliul Local. A fost transmis un proces-verbal la finalul ședinței și votul a fost împotriva măririi prețului. Vom vedea ce va mai fi”, a spus Emil Andraș, viceprimarul municipiului Vulcan.
„La Uricani încă nu am dat hotărâre de consiliu și cred că și consilierii de la noi vor vota împotrivă, din câte am discutat. Nu e ok să mărim prețurile și la gunoi, pentru că, după câte știu eu, în iulie cred că am aplicat o mărire de 60% la prețul total al gunoiului care se colectează și populația cred că nu este mulțumită, chiar dacă serviciile sunt ok și nu avem nimic de obiectat la serviciile SUPERCOM”, a spus și Corneliu Braia, viceprimarul orașului Uricani.
„Consiliul Local a votat în unanimitate împotriva propunerii de scumpire cu 8% a prețului pe tona de gunoi menajer. Așa că eu sunt mandatat să votez cu NU, pentru că, automat, scumpirea asta duce și la creșterea taxei de salubritate, către populație”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
„Noi am introdus pe ordinea de zi acest proiect și a fost votat. Deci, din punctul meu de vedere acest lucru este prevăzut în contractul de delegare. Mă refer la actualizarea cu indicele de consum și, dacă nu aprobăm în Consiliul Local eu zic că nu avem niciun sorți de izbândă, fiindcă ne contestă la ANRSC și ne va da să mărim acest preț”, a conchis Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa.
Și se pare că așa va fi, pentru că operatorul, dacă va face sesizare la ANRSC, are toate șansele să primească aprobarea de majorare a tarifelor. „E vorba de o ajustare cu indicele de la statistică, ce va trebui să fie aplicat tarifelor. Acest indice este cerut de operator și se aplică de la momentul ultimei majorări, până la zi. Pentru Valea Jiului, indicele este undeva la 8% și nu s-a majorat de vreun an și ceva niciun fel de tarif. Să ne înțelegem: nu e o modificare cerută de operator pe considerente de costuri. E pe baza legii. Operatorul are dreptul să se adreseze ANRSC-ului, care reglementează serviciile comunitare și ANRSC va decide aplicarea acestui tarif, cu 1 ianuarie din 1 ianuarie 2026. Dacă operatorul nu alege să meargă la ANRSC să ceară drepturile, atunci vom rămâne cu același tarif”, a explicat, la finalul ședinței, Dan Stoian, director ADI Deșeuri Hunedoara.
Diana Mitrache