Amenajate dar nefuncționale, CAV-urile nu pot fi folosite
Centrele cu Aport Voluntar (CAV) au fost gândite pentru deșeurile voluminoase din fiecare gospodărie. Sunt amenajate, pe platformele ce au fost betonate, în fiecare oraș al Văii Jiului, doar că nu pot fi folosite. De ce? Ne explică acum primarul din Petroșani.
Un centru la care să fie colectate obiecte de mari dimensiuni din gospodării, există acum în fiecare oraș și, chiar dacă au ajuns la noi și containerele de depozitare, ele nu pot fi folosite. Și, în tot acest timp, oamenii aruncă astfel de deșeuri la ghenele de gunoi.
„Centru de Aport Voluntar a fost finalizat, constructorul a finalizat lucrarea. Acum, suntem în perioada în care Direcția de Administrare a Domeniului Public face demersuri pentru a se autoriza pentru această activitate și, probabil, anul viitor, în primăvară să putem deschide acest centru. Rolul acestui CAV este ca cetățenii să poată să ducă aceste deșeuri nemenajere, vorbim de mobilier, de cauciuc, și să le depoziteze acolo, în mod gratuit. Dar, desigur, în cantități limitate”, declară Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Și, chiar dacă ar vrea să pornească activitatea la acest centru, nicio primărie nu o poate face încă.
„Implică cheltuieli, în sensul în care trebuie să avem angajați, contracte cu firmele care preiau aceste deșeuri și multe alte lucruri legate de birocrația ce implică funcționarea unui astfel de centru”, mai spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani
Între timp, la Petrila un centru de aport voluntar, construit cu fonduri de la Ministerul Mediului, a ajuns să fie păzit zi și noapte, înainte să fie măcar deschis.
Centrele cu aport voluntar (CAV) sunt finanțate prin PNRR pentru a gestiona separat deșeurile, inclusiv cele voluminoase, de echipamente electrice și electronice, și de construcții.
Diana Mitrache