Razie de amploare a polițiștilor hunedoreni
În urma raziei, oamenii legii au legitimat peste 230 de persoane, au verificat mai multe localuri de alimentație publică și au oprit pentru control 85 de autovehicule, șoferii fiind testați pentru consum de alcool și substanțe psihoactive. În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut pentru 24 de ore doi bărbați din Hunedoara, care se sustrăgeau urmăririi penale. Primul, un bărbat de 33 de ani, era căutat fiind bănuit de lovire sau alte violențe, iar cel de-al doilea, în vârstă de 23 de ani, este suspectat de comiterea infracțiunilor de violență în familie și amenințare. Cei doi au fost conduși la sediul poliției, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propuneri corespunzătoare.
Tot în timpul verificărilor, polițiștii au descoperit o femeie de 58 de ani, din Hunedoara, care deținea o armă scurtă neletală supusă autorizării – un pistol cu proiectile din cauciuc – și 28 de cartușe, fără a avea un permis de armă valabil. Arma și muniția au fost confiscate, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În total, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 42.000 de lei, majoritatea pentru încălcări ale legislației rutiere. De asemenea, a fost dispusă măsura reținerii unui certificat de înmatriculare pentru nereguli constatate la un autovehicul, a informat IPJ Hunedoara.
foto ilustrativa