Salonul Hunedorean al Cărții, acorduri finale
Ultima zi a Salonului Hunedorean al Cărții a dat prilejul publicului să asiste la o suită de lansări de carte și întâlniri cu personalități de prestigiu ale vieții culturale, științifice și spirituale românești.
Seria întâlnirilor a fost deschisă de maestrul Dorel Vișan, personalitate emblematică a culturii române, un foarte îndrăgit actor de film și teatru, poet și eseist, dar și un om al cetății preocupat de soarta țării și a poporului său. Nu pot fi trecute cu vederea aparițiile sale pe micul ecran, apariții în care și-a exprimat limpede poziția, opiniile și preocupările legate de frământările prin care trece societatea românească, gândurile sale fiind dovada unui puternic și curat sentiment al dragostei de țară.
Întâmpinat cu căldură de publicul prezent, Dorel Vișan a venit în orașul de la poalele Cetății cu două dintre cărțile sale: „Cine-i păzește pe paznici? Gânduri de zi și de noapte” și „Cântece pentru glas și toacă”, ambele apărute la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca.
Cele două cărți pe care Dorel Vișan le-a prezentat sunt, fiecare în felul ei, o impresionantă carte de vizită a unui intelectual angajat cu toată ființa în descifrarea, înțelegerea și explicarea drumului atât de sinuos pe care a pornit și lumea, și România.
Cartea intitulată „Cine-i păzește pe paznici? Gânduri de zi și de noapte” deschide seria „Noua spiritualitate”,coordonată de profesorul Dumitru Constantin Dulcan, și cuprinde eseuri de o mare profunzime care ne dezvăluie gândurile, frământările, întrebările intelectualului autentic care este Dorel Vișan. Cea de-a doua carte, „Cântece pentru glas și toacă”, este un triptic de poeme (Păcate, Vremea cireșelor amare, Psalmi) ce au drept fir călăuzitor puternica credință în Dumnezeu a autorului. Ne bucurăm să precizăm faptul că volumul este ilustrat de renumita artistă Adriana Grand, graficiană și scenaristă, născută la Simeria, care și în acest volum își dovedește talentul și originalitatea deosebite.
Cele două volume semnate Dorel Vișan fac parte din acele cărți care contribuie la îmbogățirea spirituală a celor care le vor citi și le vor pătrunde înțelesurile, sunt veritabile cărți de învățătură din care înțelegem ce înseamnă credința în Dumnezeu, iubirea de țară, ce înseamnă respectul pentru familie, pentru înaintași, pentru marile personalități ale culturii și civilizației românești. Învățăm să nu ne închinăm la false valori, să înțelegem că nu tot ce strălucește este piatră nestemată. Prin urmare, avem nevoie mai mult ca oricând de modele etice de anvergura lui Dorel Vișan.
Dialogul cu publicul și sesiunea de autografe care a urmat au încheiat un eveniment cultural care, cu siguranță, nu va fi uitat prea ușor.
A urmat un moment editorial de mare interes nu doar pentru istorici, muzeografi, ci și pentru toți cei care iubesc istoria ținutului hunedorean. Aceeași prestigioasă Editură Școala Ardeleană din Cluj-Napoca a fost prezentă la Deva cu o lucrare monumentală, rod al unei impresionante munci de cercetare: „Izvoare privind Evul Mediu românesc. Țara Hațegului în secolul al XV-lea. Volumul II (1475-1500)”. Autorii volumului sunt academicianul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, istoricii Adrian Andrei Rusu și Ioan Drăgan.
Volumul este rodul unei asidue munci de cercetare și documentare făcute de istoricii clujeni care au îngrijit ediția, au elaborat un amplu studiu introductiv, au întocmit notele și au tradus documentele de arhivă.
Întreaga muncă de cercetare depusă de colectivul de istorici de la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca – de îngrijire, de elaborare a amplului studiu introductiv, a notelor și traducerilor – merită întregul nostru respect. Lucrarea este un valoros ajutor pentru specialiști, pentru istoricii care studiază Evul Mediu românesc, Evul Mediu transilvan. Suntem bucuroși că Țara Hațegului a primit, datorită acestui volum, un dar de preț care îi pune în lumină bogata istorie.
Această impresionantă lucrare științifică este continuarea primului volum omonim, apărut în anul 1989, care acoperă perioada 1402-1473, fiind un consistent corpus de acte de cancelarie și scrisori ce se referă la Țara Hațegului în perioada voievodatului Transilvaniei.
Domnul Vasile Dâncu, managerul Editurii Școala Ardeleană, a făcut o amplă prezentare a volumului, a subliniat importanța strângerii laolaltă a unui număr atât de mare de documente de diferite tipuri emise în secolul XV, care se referă la evenimente, acte juridice, persoane și localități legate de zona Hațegului. Prezentarea a captat atenția publicului prin noutatea temei abordate de prestigiosul colectiv de istorici clujeni: aduce în actualitate atmosfera de acum o jumătate de mileniu a străvechiului ținut hațegan.
Impresionantul corpus de documente a fost condensat în acest volum în condiții logistice net superioare față de primul volum, grație accesului la tehnologia informatică performantă. De asemenea, colaborarea bună cu arhive din România, Ungaria și Slovacia a fost un factor decisiv în realizarea unei lucrări de înalt nivel.
Cele peste 300 de documente prezentate în volum oferă un tablou sugestiv al vieții economice, sociale, spirituale din Țara Hațegului, iar simpla lectură a rezumatelor acestora este o veritabilă călătorie în timp, în Evul Mediu românesc așa cum s-a manifestat în această perioadă.
Înaltul profesionalism al lucrării este asigurat de coordonarea riguroasă realizată de academicianul Ioan Aurel Pop, model de ținută etică, verticalitate, un model de intelectual pentru care nu există nimic mai presus decât soarta poporului român. Avem nevoie de astfel de modele, de astfel de atitudini, avem nevoie de oameni care să ne arate firul călăuzitor în vremuri tulburi.
Această lucrare se adresează, firesc, specialiștilor în istorie și arhivistică, dar ea merită să fie cunoscută de oricine este interesat de istoria locală, de istoria Țării Hațegului, o regiune care a jucat un rol de mare importanță în devenirea națiunii române.
În sfârșit, seria întâlnirilor din ultima zi a Salonului Hunedorean al Cărții s-a încheiat cu prezența părintelui Constantin Necula, parcă pentru a dovedi adevărul adagiului latin Finis coronat opus (Sfârșitul încununează opera). Într-adevăr, întâlnirea cu bine cunoscutul și îndrăgitul duhovnic a fost o adevărată sărbătoare a sufletului, o impresionantă întâlnire cu cuvântul care zidește. Ca de obicei, publicul a venit într-un număr foarte mare, ca de fiecare dată, la întâlnirea cu acest îndrăgit oaspete, bun prieten și colaborator al bibliotecii noastre.
Pe părintele Necula îl așteptăm întotdeauna cu brațele deschise, publicul îl așteaptă și el de fiecare dată cu nerăbdare. Îl așteptăm pentru că întotdeauna ne îmbogățește sufletele și mințile cu gânduri, cu vorbe înțelepte pornite dintr-o profundă credință și din desăvârșita cunoaștere a Sfintei Scripturi.
De data aceasta, părintele Necula ne-a prezentat noua sa carte, „Fâșii de cuvinte”, carte ce cuprinde gânduri și cugetări care oferă prilejul cititorilor să poarte un dialog cu ei înșiși și cu Dumnezeu, lucru care este cu putință pentru că părintele Necula iubește oamenii, este apropiat de ei, le vorbește, cu smerenie și iubire, așa cum face un adevărat duhovnic. Această carte, cum singur mărturisește, este un veritabil proiect de suflet al său, cititorii vor fi fericiți să-l cunoască și să fie parte din el.
La fel cum se întâmplă la toate întâlnirile pe care le are părintele Necula, publicul a fost format nu doar din credincioși ortodocși practicanți, ci vin să-l asculte oameni de toate confesiunile creștine, inclusiv atei, liber cugetători. Vin spre el ca să-și limpezească întrebările care îi frământă, cu care ne confruntăm noi toți în această lume tot mai greu de înțeles. Și aceste „Fâșii de cuvinte” vor limpezi gânduri, vor sădi în suflete speranța pierdută, ne vor întări și ne vor da încredere în puterea credinței. Se întâmplă acest lucru pentru că părintele Necula are darul de a ne apropia pe toți de tainele credinței, cunoaște foarte bine resorturile prin care poate sădi credință în cele mai neîncrezătoare suflete.
Personalitățile prezente la această ediție a Salonului Hunedorean al Cărții au oferit autografe publicului prezent.
Cele trei momente excepționale care au pus capăt acestei ediții a Salonului Hunedorean al Cărții ne-au prilejuit întâlnirea cu personalități de mare anvergură culturală, științifică, spirituală și, nu în ultimul rând, cu o ținută etică exemplară și cu respect față de valori fundamentale care nu pot fi neglijate, nu pot fi ignorate și, mai ales, minimalizate.
Manager,
Ioan Sebastian Bara