Veterans, un proiect verde, la „Constantin Brâncuși”

Ce înseamnă energie verde? cum se produce? și ce putem face? Sunt doar câteva întrebări la care elevii din Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” de la Petrila răspund și află noutăți în cadrul proiectului Veterans.
Liceeni au creat o platformă online și caută mereu soluții inovatoare mizând pe faptul că resursele pe care le avem în pământ sunt epuizabile, în timp ce soarele, vântul, apa ar putea să fie viitorul. Veterans este proiectul Erasmus+, o inițiativă prin care toți tinerii își pot forma propriile opinii și se confruntă cu posibilitățile viitorului în ceea privește clima.
„Acest proiect, în primul rând, evidențiază importanța energiei verzi, deoarece este o energie regenerabilă. Vorbim despre un lucru pe care trebuie să îl aducem cât mai mult la vedere, deoarece mulți oameni, poate, nu realizează că, la un moment dat, rezervele de petrol, spre exemplu, se vor termina. Iar noi trebuie să găsim o modalitate ca să fie totul sustenabile. De exemplu, energia solară, cea eoliană, nu se vor consuma niciodată și sunt regenerabile și trebuie să cunoaștem acest lucru, pentru că umanitatea va rămâne fără resurse și implicit fără energie și nu vor ști ce să facă”, declară Darius Cristian Furdui, elev
De câțiva ani, elevii de aici sunt implicați, caută proiecte și se implică. Este Săptămâna Erasmus+, iar aceste proiecte fac parte din categoria celor care actualizează lumea și problemele ei, la zi. Îi țin la curent pe tineri cu ceea ce va fi problema pe care ei o vor rezolva în viitor, și construiește o rețea internațională din care și ei fac parte.
„Este un proiect câștigat de acum 2 ani de zile, împreună cu universitățile din țările balcanice și idea a fost de a crea o platformă, unde să punem lecții și informații despre ce înseamnă energia verde, pe care elevii, împreună cu profesorii să o poată folosi în cadrul activităților despre energie verde. Platforma noastră este acum aproape gata, pentru că urmează să o testăm și să o remediem până în noiembrie”, spune Nicoleta Cândea, profesoară.
Tinerii de la noi sunt și trebuie să fie interesați de ceea ce le rezervă viitorul. Planeta se resimte din cauza schimbărilor climatice, așa că energia trebuie să poată fi produsă și altfel, nepoluant și eficient.
Diana Mitrache