Ziua Vârstnicilor, cu modele de viață

O jumătate de secol, ori chiar mai mult au viețuit și au ajuns adevărate modele pentru orice generație. Sunt familiile ce au știut cât să se iubească, așa încât acum, la Petroșani, a fost premiată o familie și pentru 70 de ani de căsnicie. De Ziua Vârstnicilor, la cinematograf, a rulat filmul vieții unor oameni cu care ne mândrim.Costică și Victoria Catarina Portasă sunt doi oameni care, timp de 7 decenii, au format o familie. Au sărbătorit chiar acum, în septembrie, 70 de ani de când au spus DA și amândoi ne-au spus cum e să trăiești împreună atât de mult timp. Este o premieră pentru Petroșani și despre înțelegere, apreciere și consimțământ ne-au spus și nouă că este vorba.
„70 de ani, cu grele, cu bune, cu înțelepciune și toleranță. Am crescut nepoții cu multă iubire și am avut o viață destul de liniștită și ordonată. Le recomand tuturor iubire și într-o relație, tinerii trebuie să fie cu toleranță și înțelepciune”, spune Victoria Portasă.
„Cu multă iubire. Ne-am căsătorit de tineri. Eu am 92 de ani. A fost greu, dar a trecut. Am apucat și comunismul și așa-zisa libertate”, afirmă și Costică Portasă.
Sunt peste 1000 de cupluri premiate până acum, la Petroșani, pentru 50 de ani de căsnicie, 65 cu 60 de ani și acesta a fost primul cuplu care a fost celebrat pentru cei 70 de ani de căsnicie.
Și tot astăzi, un alt cuplu a celebrat 6 decenii.
„Păi numai cu răbdare și încredere am reușit. A fost și mai greu și mai ușor. Am crescut 3 copii, nu a fost ușor. Nu ajungeam la anii ăștia dacă nu ne ajutam unul pe altul, ca să putem trece peste greutăți”, declară Clementa Antonie.
Alte 20 de cupluri au fost premiate la Petroșani, pentru că, timp de o jumătate de secol, au fost împreună, au crezut în instituția căsătoriei și au răzbit..
„Este o premieră în acest an. Avem un cuplu care împlinește 70 de ani și cred că este o premieră nu doar la Petroșani. Chiar dacă vremurile pe care noi, acum, le trăim, sunt diferite, față ce ceea ce ați trăit dumneavoastră, la vârsta noastră, noi avem speranța în Dumnezeu și vă luăm ca exemple vii de viață. Principiile fundamentale creștin-morale vor rămâne pentru totdeauna valabile și ele sunt cele mai importante. Sunteți un exemplu viu că nimeni nu poate să zdruncine o comunitate sau o țară, dacă are fundamente solide și bazate pe valori creștin-morale. Iar la Petroșani, acest lucru se întâmplă”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Cuplurile longevive au fost sărbătorite la cinematograful din Petroșani, făcând astfel posibilă ideea de a transpune vieților lor pe pelicula amintirilor de atâtea decenii. Sunt exemple și oameni care au văzut și îndurat multe, iar familia a fost, pentru toți, fundamentul.
Diana Mitrache