Sâmbătă – Ziua curățeniei naționale

Fără titlu

 

Prietenul la curățenie se cunoaște. Este sloganul sub care, în acest an, suntem invitați să participăm la marea curățenie națională. Organizatorii au anunțat care sunt zonele în care se va face curățenie în cadrul proiectului Let’s do it, Romania!

Ziua de Curățenie Națională în Județul Hunedoara este marcată de ediție aniversară. Acțiunea împlinește 15 ani de activitate, iar tema acestei ediții este „Prietenul la curățenie se cunoaște”. Acest lucru, spun organizatorii, subliniază importanța solidarității, prieteniei și responsabilității comune.
Evenimentul are loc simultan în toate cele 41 de județe ale României, pe data de 20 septembrie și este deschis tuturor:
Instituții-cheie, precum Prefectura, Agenția de Mediu și Arii Protejate, Garda de Mediu, Consiliul Județean și Sistemul Integrat de Gestionare al Deșeurilor sunt parteneri activi. Li se alătură oameni care vin din parcurile naturale și naționale din județul Hunedoara și cei ce gestionează sistemul hidrotehnic, jandarmii și salvamontiștii.
Lista primăriilor implicate în 2025 cuprinde: municipiile: Brad, Deva, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani, Vulcan și orașele: Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani, precum și localitățile mai mici.

Diana Mitrache