Jefuită de un dependent de droguri

Individul avea în plan să facă ros de bani pentru droguri și a pândit mai multe posibile victime, în special femei. În fața Pieței Agroalimentare ”La Berze” din Orăștie și-a stabilit ținta, adică poșeta unei tinere.
”Persoana vătămată se afla împreună cu o prietenă la povești pe o bancă din fața pieței agroalimentare. Inculpatul, observând că persoana vătămată avea o poșetă așezată lângă ea, a profitat de neatenția acesteia, a traversat strada, iar după ce și-a tras gluga de la geacă peste cap pentru a-și ascunde identitatea, s-a apropiat de victimă și i-a sustras poșeta, fiind surprins de camerele de supraveghere video amplasate în exteriorul agenției de pariuri. (…) Inculpatul a sustras din interiorul poșetei sumele de 100 euro și 500 de lei, precum și un telefon mobil, așa cum rezultă din coroborarea declarațiilor persoanei vătămate și ale suspectului. Ulterior, inculpatul a aruncat geanta în zona blocului nr. 14, aceasta fiind găsită de un grup de copii și restituită victimei”, se arată în dosar. Individul a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de furt calificat, după ce anul trecut a intrat într-un magazin și a furat o sticlă de whiskey. În fața anchetatorilor și-a recunoscut faptele și a dat vina pe faptul că este dependent de droguri și avea nevoie de bani pentru a-și cumpăra stupefiante.
foto ilustrativa