Și-au împărțit pumni chiar în fața Poliției

p

 

Administratorul unei firme a fost condamnat penal la o amendă de 3000 de lei după ce, întocmai ca în filele cu gangsteri, și-a pus doi acoliți să-l snopească în bătaie pe un localnic.

Acesta a fost abordat chiar în fața sediului Poliției Vulcan, unde fusese să depună plângere penală împotriva afaceristului. ”Pe fondul unui conflict anterior și pe fondul unor discuții în contradictoriu purtate în fața sediului poliției, inculpatul a agresat-o fizic pe persoana vătămată, respectiv a lovit-o cu dosul palmei în zona feței, determinând căderea acesteia la pământ. În urma agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale. Astfel, din declarația persoanei vătămate (…) la ieșirea din sediu, pe trotuarul din fața unității, a fost abordat de două persoane de sex masculin coborâte dintr-un autoturism. Aceștia i-au cerut să se oprească pentru a discuta și să meargă între blocuri în același scop, lucru pe care l-a refuzat. În timpul discuției, fiica sa s-a interpus între ei, moment în care inculpatul, aflat în spatele său, l-a lovit cu pumnul în față, făcându-l să cadă la pământ. Potrivit susținerilor persoanei vătămate, ulterior căderii la sol a fost lovit atât de inculpat, cât și de tatăl acestuia cu pumnii și picioarele în zona capului și abdomenului până la sosirea unor polițiști, alertați de fiica sa. Ulterior, din cauza leziunilor, a fost transportat la CPU Vulcan, apoi la UPU Spitalul de Urgență Petroșani pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se reține din dosarul de la Judecătoria Petroșani. Instanța l-a obligat pe afaceristul bătăuș și la prestarea a 40 de zile de muncă în folosul comunității.

foto ilustrativa