Școala a început în parc, timid și fără fast

0
r

 

Zeci de copii, părinți și câțiva directori au onorat invitația de a participa la deschiderea festivă a anului școlar în Parcul Central Carol Schreter de la Petroșani. A fost singurul loc în care s-a ținut o ceremonie la deschiderea acestui nou an școlar și la care atât preotul, cât și primarul care au luat cuvântul au vorbit despre investițiile în educație, dincolo de frământările sociale ale acestui nou început.

Pentru că sindicaliștii au protestat la București, iar profesorii nu au vrut să participe la festivitatea organizată în parc, aici au ajuns mai puțini copii, ca niciodată. Au venit cu flori și s-au bucurat de prima zi de școală în aer liber. Preotul Gabriel Bulf, protopop al Văii Jiului, a spus o rugăciune și le-a urat La mulți ani! tuturor celor ce poartă numele Maria.

„Anul acesta este puțin atipic, față de alți ani în care exista această dragoste de a fi aici, în prima zi de școală, să facem o rugăciune și apoi să mergeți la clasele voastre. Fiecare e liber să aleagă unde dorește să meargă la începutul anului”, a spus, preotul Gabriel Bulf, printre rugăciuni și invocându-l pe Isus Hristos și învățăturile Lui, în fața celor adunați la ceremonie.

„Vreau să le mulțumesc din suflet tuturor dascălilor, pentru ceea ce fac pentru copiii noștri. Și, chiar dacă astăzi este un moment mai tensionat, prezența dumneavoastră aici nu face decât să întărească tradiția la Petroșani, unde este sărbătoarea copiilor și a comunității. (…)   Această manifestare nu este un afront adus dascălilor, ci dimpotrivă. Eu nu voi merge în școli azi, în calitate oficială, tocmai din respect pentru dascăli”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Tot edilul a subliniat că, numai în acest an, la Petroșani au fost investiți cei mai mulți bani, din ultimii 30 de ani, în rețeaua școlară, lucru confirmat și de inspectorul școlar prezent la ceremonie. Aproape 5 milioane de euro au fost investiți în unitățile de învățământ. „Astăzi este despre școală și elevi și, în numele Inspectoratului Județean Hunedoara, aș vrea să mulțumesc administrației locale, domnului primar, pentru investițiile care s-au făcut, investiții atât de mari, în școlile din Petroșani. La toate acestea se adaugă  și echipamentele care au venit prin PNRR, și cu care am dotat școlile, laboratoarele și ateliere. Avem condiții ideale pentru începerea noului an școlar, așa că nu îmi rămâne decât să vă urez succes și să vă îndepliniți toate obiectivele pe care vi le-ați propus”, a spus Robert Humel, inspector școlar.

 

Diana Mitrache

 

Lasă un răspuns