Primarul Lucian Resmeriță nu va organiza festivități publice de deschidere a noului an școlar : „Înainte de a fi primar, sunt profesor și părinte”

0
514275864_24377805265162190_7138934329442152824_n

La începutul noului an școlar 2025-2026, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, a anunțat că nu va organiza festivități publice de deschidere a cursurilor, în semn de solidaritate cu dascălii, părinții și elevii care susțin protestele inițiate de sindicatele din învățământ.

Edilul a explicat că decizia a fost luată în urma discuțiilor purtate, în ultimele zile, cu profesori, părinți și elevi din comunitatea locală.
„Înainte de a fi primar sau om politic sunt profesor și părinte, calități în care nu pot fi decât solidar cu toți cei care, având argumente incontestabile, au decis să protesteze împotriva unor decizii care marginalizează sistemul educațional din țara noastră”, a declarat Lucian Resmeriță.
Acesta a subliniat că protestul de la începutul anului școlar este unul legitim și necesar, pentru a atrage atenția asupra promisiunilor neonorate de statul român și asupra lipsei de finanțare corespunzătoare a învățământului.

Investiții locale în educație de peste 30 de milioane de euro

Administrația locală din Lupeni a reușit, în ultimii ani, să atragă fonduri europene de peste 30 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii școlare. Printre proiectele realizate sau aflate în execuție se numără:
•construirea unei creșe pe strada Tineretului (11,8 milioane lei);
•reabilitarea și dotarea școlilor gimnaziale nr. 1, 2, 3 și 4, cu investiții de peste 46 de milioane lei în total;
•modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic (22,5 milioane lei);
•creșterea eficienței energetice la grădinițe și licee;
•construirea unei noi grădinițe pe strada Viitorului (1,9 milioane lei).
„Am făcut tot ceea ce a depins de administrația locală pentru ca învățământul din Lupeni să se ridice la standarde moderne, europene. Avem acum școli, grădinițe și licee moderne, iar elevii și profesorii beneficiază de condiții de calitate. Însă, dincolo de investițiile locale, este nevoie ca statul român să respecte legea și să aloce minimum 6% din PIB pentru Educație”, a adăugat primarul Lucian Resmeriță.
În final, edilul a transmis urări de succes elevilor și cadrelor didactice din Lupeni: „Dincolo de acest protest, le doresc mult succes elevilor în noul an școlar și profesorilor, atât în activitatea de la catedră, cât și în acțiunile sindicale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *