Pungile de plastic: le folosim 12 minute și poluează 500 de ani

0
pp

 

Aproape că nu e om care să meargă la piață și să nu aducă o pungă de plastic. Ministerul Mediului a pornit o campanie de conștientizare, iar oamenii susțin că de vină sunt cei care le ambalează astfel produsele. Ar fi timpul să renunțăm la aceste ambalaje.
O pungă de plastic aruncată în natură poluează solul până la 500 de ani. Ministerul Mediului a pornit o campanie de conștientizare și ne cere să evităm folosirea acestora.
„ Punga de plastic a fost inventată în 1965, în Suedia, ca o alternativă mai ecologică la pungile din hârtie, pentru a salva pădurile. O folosim, în medie, doar 12 minute, dar ea poate rămâne în natură până la 500 de ani”, susțin specialiștii de la Ministerul Mediului.
Statisticile oficiale arată că, în fiecare an, la nivel global, se consumă peste 5.000 de miliarde de pungi din plastic – adică aproape 10 milioane de pungi pe minut. Multe ajung în mări și oceane, unde sunt confundate de țestoase cu meduze sau de pești, deci cu hrană. „Nu știu cât poluează. Nu suntem noi de vină. Cei care ni le vând. Păi aș renunța, dacă aș primi cumpărăturile în alt fel de pungă”, a spus un localnic, care se întorcea din piață cu o pungă de plastic în mână.
„Să le scoată din vânzare. Să pună de hârtie și atunci s-a rezolvat”, a adăugat un alt om.
„Mai rar folosesc, dar acum am una în mână, că mi s-a umplut ranița. Știu că poluează mul. De ce să nu renunț? Sunt gata să o fac! Dar nu prea găsesc. Să fie de hârtie, de rafie. Acum, nu aveam în ce să pun șui mi-a dat pungă. Normal, tot vânzătorii mi-au dat. Dacă avea de alt fel…”, a conchis un alt cumpărător.

Din 2021, Uniunea Europeană a impus restricții pentru produsele din plastic de unică folosință, iar tot mai multe țări încurajează alternative prietenoase cu mediul.
Dacă toate pungile de plastic produse într-un an ar fi legate una de alta, ar înconjura Pământul de mii de ori.

foto ilustrativa

Diana Mitrache

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *