Astăzi, la Hunedoara, ministrul Sănătății, Alexandru Florin Rogobete a subliniat că adevărata reformă în sistemul medical nu înseamnă doar reabilitarea clădirilor, ci și investiții consistente în aparatură modernă, condiții decente pentru cadrele medicale și acces real al pacienților la tratamente de ultimă generație.
La Spitalul Județean de Urgență Deva, oficialul a remarcat condițiile moderne, implicarea personalului și curățenia, apreciind că acestea dau pacienților sentimentul de siguranță și încredere. Totuși, ministrul a recunoscut că lipsa de personal rămâne una dintre provocările majore, iar soluția o vede în crearea unor condiții similare celor din Uniunea Europeană, pentru a-i motiva pe medici și asistente să rămână în țară.
„Cea mai importantă schimbare se vede în viața pacienților: astăzi, la Deva se montează stenturi și se tratează cazuri complexe de cardiologie, chirurgie oncologică, pediatrie și chirurgie. Am decis să extindem aceste servicii și pentru pacienții cu AVC. Spitalul Județean Deva va fi inclus în programele naționale pentru pacienții critici, atât în cardiologie, cât și pentru tromboliza în AVC. În viitorul apropiat, aici se vor face și trombectomii, iar pacienții cu AVC vor avea o șansă reală la viață”, a declarat ministrul Alexandru Florin Rogobete.
Peste 800 de milioane de lei pentru sănătatea hunedorenilor
Potrivit oficialului, investițiile totale în spitalele din județul Hunedoara depășesc 800 de milioane de lei și vizează:
- modernizarea ambulatoriului integrat și extinderea serviciilor,
- extinderea și dotarea secției ATI pentru nou-născuți,
- digitalizarea infrastructurii medicale,
- înființarea unui laborator complex de imagistică, dotat cu echipamente de ultimă generație,
- achiziționarea unuia dintre cele mai performante mamografe din țară,
- dotarea secției ATI de la Hunedoara prin fonduri europene.
Un alt obiectiv asumat de Ministerul Sănătății este înlocuirea treptată a aparaturii ATI, astfel încât pacienții în stare critică să beneficieze de tratamente la standarde europene.
„Am spus mereu: spitalele trebuie să fie pentru oameni, nu pentru statistici sau hârtii. La Deva și Hunedoara vedem că se poate. Mulțumesc domnului Laurențiu Nistor și autorităților locale pentru parteneriatul constant. Doar împreună putem schimba sănătatea din temelii. Îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, pentru implicarea constantă și pentru faptul că a demonstrat că atunci când există viziune și perseverență, sănătatea poate deveni o prioritate reală pentru comunitate”, a subliniat ministrul Rogobete.