Se spune ca patria este locul unde te simti bine, unde te simti acasa si unde te intorci cu placere. Sunt cazurile unor ziaristi, studenti, doctori, ingineri, oameni simpli din Valea Jiului, care se intorc cu placere in locurile unde s-au stabilit, dar care tin legatura cu tara lor si le pasa de ”durerea ei” oricat de bine le-ar fi. Tine si de sorta, spun ei…

In cartierele Vaii Jiului, zeci si zeci de tineri si oameni, care isi doresc mai mult de la viata, nu

si-au ingradit idealurile cu granite. Nu au plecat doar la munca in strainatate, ci se instruiesc si s-au instruit, au pornit de jos si si-au dezvoltat afaceri, au intemeiat familii si isi cresc copiii in medii civilizate, fara grija zilei de maine, se implica in activitati civice si de binefacere, in actiuni de cultura si sport si ce este mai important – au satisfactia muncii si respectul de sine. Toti par a nu mai dori sa se intorca in Romania, dar tin legatura cu tara, le pasa si ii afecteza.

Printre cei plecati de ani buni sunt si ziaristi ai Vaii Jiului, dar si doctori si profesori, iar in ultima vreme – foarte multi tineri.

Dintre ziaristii plecati fara gand de intoarcere, desi le-a fost greu, este si frumoasa Oana Ciobotea, din Petrosani,  operator tv, corespondent la Jurnalul National si la ziare locale. Oana se afla de ani buni in Spania si a recunoscut ca posibilitatile de a te pune in valoare ca om sunt nenumarate. Este multumita de evoluatia sa, care nu se compara cu anii munciti in tara, unde justa valoare a fost uitata.

Nicoleta Brat-Tufis, din Petrosani, a fost ziarist La cotidianul local Matinal, a infiintat un ziar local, dar si-a luat zborul catre Australia. A urmat Griffith University din Brisbane, Queensland, Australia, locul unde traieste alaturi de sotul sau si de copii.

Un alt ziarist este Nina Dumitrana, tot din Petrosani, care a colarat cu publicatiile Scandal in Valea Jiului si Atac de Valea Jiului, are o viata frumoasa. Nina si-a intemeiat o familie, munceste si traieste in Amsterdam.

Copiii cunoscutului ziarist cu vasta experienta, trecut in eternitate, Constantin Iovanescu, sunt amandoi oameni realizati ”peste mari si tari”. Cu o educatie solida in care adevarul, dreptatea, moralitatea si seriozitatea in tot ceea ce fac sunt jaloanele dupa care se calauzesc,

s-au realizat in Europa si SUA. Carmen s-a stabilit in Farmington Hills, Michigan, iar Florin se afla la Roma, acolo unde locuieste adesea si mama sa, Leana Iovanescu.

Multi tineri de valoare au parasit Valea Jiului, iar pe masura ce cunosc siteme, moduri de comportamente ale statelor cu contribuabilii, dar mai ales cu tinerii, ii fac pe acestia sa se indeparteze gradual de Romania datorita diferentelor uriase de tratament si promovare.

Astfel, Florin Leban, un student de exceptie al Universitatii Petrosani, bursier al Fundatiei Dan Voiculescu, a obtinut o bursa pentru Malta. Nu ii este usor. Munceste din greu si invata, dar societatea, consideratia acesteia pentru valoare l-a impresionat. Este multumit de sine, pentru ca reuseste zi de zi sa-si testeze resursele datorita oportunitatilor multiple si este apreciat pentru tot ce face.

Adrian Podar, din Petrila, si-a luat viata in maini imediat dupa ce a terminat liceul. A aplicat la mai multe facultati si a reusit. Si-a ales Sunderland, Marea Britanie si dupa un an de studiu a aplicat pentru permis de munca, cu gand sa ramana.

Raluca David, o tanara frumoasa din Lupeni, a facut multa scoala – Relatii Politice Internationale la Bucuresti, Comunicare si Relatii Publice, Filozofie si Stiinte ale Comunicarii, la Timisoara -, iar acum se afla pe taram strain in Columbia – Maryland.

Peste virsta de 25 de ani par a fi la fel de multi instrainati din Valea Jiului. Laura si Paul Bejan, din Petrila, si-au luat copii si dusi au fost, in Germania, dupa incercari repetate de a trai decent in tara lor. Sunt surprinsi de civilizatie, de calitatea scolilor si a vietii in general, dar duc dorul tarii cu durere aproape. Cand cantaresc la rece situatia de acolo si pe cea de aici, perspectivele de viitor si chiar prezentul, recunosc ca este incoparabil, dar sufletul lor tanjeste dupa meleagurile natale.

La fel a procedat si Gheorghe Baran, din Petrosani, cunoscut in lumea presei din judet, ca fiind cel mai bun distribuitor de presa. A mai lucrat sporadic in strainatate, pana acum catva timp, cand si-a luat sotia – de profesie chimist – si a plecat in Spania stabilindu-se la Logrono.

Un personaj controversat din cauza neadaptarii la nedreptate este Nagy Sandor, numit si razvratitul din Uricani. Dupa ce a avut probleme cu Politia Uricani, in urma protestelor pe un bloc turn din localitate, dupa ce a acuzat politisti si edili de abuzuri, haituit fiind a parasit Romania. A reusit sa termine o facultate, s-a casatorit, are un fiu si s-a stabilit in Germania, tara in care este apreciat si in care si-a facut multi prieteni.

Se spune ca patria este locul unde te simti bine, unde te simti acasa si unde te intorci cu placere. Dar Romania, care si-a alungat tinerii – cum este cazul doctorului Viorica Maghiar, o tanara crescuta la Casa Copilului din Uricani – cum s-o numesti in cazul lor? Pe Viorica Maghiar nu a vrut sa o angajeze nimeni in Valea Jiului, dar au vrut-o nemtii…

Am relatat doar cateva exemple, pentru ca de peste 10 ani, din ce in ce mai multi oameni ai Vaii Jiului au devenit locuitori ai altor tari, acolo unde se simt impliniti si, probabil, unde le-a harazit soarta sa traiasca, sa se realizeze si sa-si creasca copiii, cu greutati inerente, dar cu demnitate.

Statisticile arata ca in ultimul an, numarul celor plecati in strainatate se ridica la 3,5 milioane. Dar cati romini plecati nu sunt trecuti prin calculele statisticienilor?

Ileana Firtulescu