Douã dintre municipiile Vãii Jiului vor avea internet gratis pe stradã,  gratie unui proiect care va fi implementat în perioada urmãtoare.
La Petrosani si la Vulcan ne vom putea loga oricând la reteaua  gratuitã a orasului, dupã ce investitia va fi realizatã, iar edilii spun cã este un lucru extrem de benefic.
„Noi avem pe o razã de 500 de m si pânã în prezent, în jurul primãriei. Acest proiect, în care  suntem prinsi si noi, este eficient si populatia va fi mereu în legãturã chiar si cu noi”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Peste 10.000 de municipalitãti vor beneficia gratuit de internet prin intermediul unui program al Uniunii Europene de implementare a retelelor Wi-Fi gratuit, aratã reprezentanta Comisiei Europene în România. Concret, Uniunea Europeanã va aloca 120 milioane euro pentru acest proiect, iar în Hunedoara vor avea acces comunitãtile din: Bãcia, Baru, Bucuresci, Densusi, Hãrãu, Deva, Petrosani, Baia de Cris, Blãjeni, Brãnisca, Bãita, Bulzestii de Sus, Criscior, Dobra, Ghelari, Mãrtinesti, Brad, Hunedoara, Orãstie, Vulcan si Cãlan. Din data de 20 martie, a început înregistratea pe site-ul prin care localitãtile pot beneficia gratuit de internet fãrã fir. Primele cereri de finantare vor putea fi depuse, începând cu mijlocul lunii mai a acestui an, iar localitãtile înregistrate vor putea solicita bonuri valorice dintr-un prim lot de 1.000 de bonuri WIFI4EU, ce vor fi distribuite pe baza principiului „primul sosit, primul servit”, precizeazã Reprezentanta Comisiei Europene în România.  „Localitãtile vor putea utiliza bonurile WiFi4EU pentru a achizitiona si instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fãrã fir) în anumite centre ale vietii publice locale pe care le-au ales în acest sens. Costurile pentru întretinerea retelei vor fi acoperite de localitãti. Retele finantate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fãrã publicitate si nu vor colecta date cu caracter personal. Finantarea va fi acordatã numai retelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente si cu o calitate similarã în acelasi spatiu public”, spun cei din Comisia Europeanã, care vizeazã sã distribuie în  6.000, pânã la 8.000 de orase si sate, din toate statele membre, „bonuri de cumpãrãturi” în valoare de 20.000 de euro, care sã permitã realizarea lucrãrilor de instalare a internetului wireless. Pentru a cere aceste bonuri, reprezentantii colectivitãtilor locale vor putea sã se conecteze la site-ul dedicat, unde vor gãsi si o listã cu firmele autorizate sã facã lucrãrile de instalare.  Companiile, în baza bonului, se vor adresã apoi autoritãtile europene, pentru a fi plãtite. Colectivitãtile care vor sã beneficieze de sistem trebuie sã se angajeze sã finanteze, cel putin trei ani, mentenanta punctelor de conexiune si costul abonamentului cãtre operatorii care vor furniza internet.
Diana Mitrache