Î mprumuturile luate din Trezorerie ar urma să ajungă în special pentru partea de cofinanțare a proiectelor cu finanțare nerambursabilă. Anunțul a fost făcut de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, la vizita sa derulată în județul Hunedoara. ”Guvernul lucrează la o soluţie pentru ca acele primării care au câştigat multe proiecte să-şi poată asigura cofinanţarea la fiecare, pentru că, fiind foarte multe proiecte, unele nu pot fi finanţate. Vom creiona o posibilitate de împrumut din Trezoreria statului ca să poată să-şi aducă banii necesari cofinanţărilor”, a spus Cseke Attila. Ministrul Dezvoltării s-a întâlnit vineri, la Deva, cu primarii din judeţul Hunedoara, dar a vizitat și municipiul Petroșani, unde a inspectat stadiul lucrărilor la baza sportivă din cadrul Complexului ”Jiul”. Acesta este primul proiect aprobat din cadrul Programului Național Euro 2020, prin care sunt prevăzute construirea a 400 de terenuri de sport în întreaga țară.