Potențialul turistic și de investiții economice în județul Hunedoara este foarte mare și trebuie pus în valoare. Spune Vetuța Stănescu secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Vetuța Stănescu, a declarat că nu vor exista proiecte nefinanțate de dezvoltare a infrastructurii din județul Hunedoara, atât din partea guvernului cât și cu ajutorul fondurilor europene.

“Potențialul turistic și de investiții economice în județul Hunedoara este foarte mare și trebuie pus în valoare și prin dezvoltarea infrastructurii rutiere. Pentru mine, ca locuitor al județului Hunedoara, toate problemele autorităților locale puse în slujba oamenilor sunt deosebit de importante. M-am implicat la București pentru rezolvarea lor și o voi face în continuare, și la nivel județean.” a declarat Vetuța Stănescu – Secretar de Stat la M.L.P.D.A.

Horațiu Mircea Simion, directorul DRDP Timișoara a precizat că în județul Hunedoara alte trei lucrări de anvergură se află în executare sau aproape de finalizare și anume reparații DN 7A, Petroșani – Voineasa, lucrările vor fi finalizate până la inceperea sezonului de iarnă, reparații și repunerea în circulație a porțiunilor de drum național din Valea Jiului, distruse de inundațiile din acest an – lucrări care vor fi finalizate în 10 zile și acoperirea cu strat de șlam bituminos a porțiunilor de drum national de la intrarea în orașul Hațeg, până după Dealul Hațegului și pe porțiunea Călan – Băcia a DN 66, până la legătura cu Autostrada A1: finalizare până la începerea sezonului de iarna.

Cosmin BACIU