Sunt cel puțin două localități în Hunedoara unde ar trebui ca localnicii să iasă afară cu adeverințe, după ce incidența a trecut de 6 la mia de locuitori. Situația depășește orice așteptare a specialiștilor, care ne îndrumă să ne vaccinăm. Statistic, 19 localități sunt în scenariul roșu și Deva și Hunedoara au trecut de 5 la mie.

A crescut exponențial numărul celor care s-au infectat cu noul coronavirus, iar variana Delta a umplut secțiile de terapie intensivă. Responsabilii din sănătate spun că totul este neașteptat în acest moment. „Nici noi nu ne-am așteptat să fie o creștere atât de mare, pentru că ne-am gândit, combinat cu vaccinarea și protecția, că lucrurile vor evolua ceva mai ușor și vom putea să le gestionăm. Dar varianta Delta este foarte agresivă. Avem o creștere exponențială și aproape 1.500 de cazuri active, ceea ce înseamnă enorm și eu cred că este o creștere abruptă ce pune deja presiune pe spitale”, a spus Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara. „Noi monitorizăm în permanență incidența la nivel de UAT. Vreau să vă spun că 95% din cei pozitivi sunt nevaccinați. Deci este valul celor nevaccinați. Și pe ATI sunt, 98% nevaccinați”, a adăugat Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.
Și toate acestea ne vor duce în situația în care, din cauza numărului mare de bolnavi, să ieșim pe stradă cu restricții. „Mai mult ca sigur vor fi localități unde se va implementa această măsură, pentru că avem câteva foarte aproape de incidența de 6 la mie, iar unele au depășit 6 la mie”, mai spune directorul DSP Hunedoara.
Și școlile, chiar dacă nu se închid, sunt acum afectate de pandemie. Iar părinții, și în aceste condiții, nu vor să își vaccineze copiii. „Închidem clase pe bandă rulantă în școli. Nu e o problemă în școli, că au început de puțin timp școala, dar au venit infectați din comunitate, sau familie. Sunt puțini copii vaccinați, deși noi am avut campanii de vaccinare numite Înapoi la școală, unde am vaccinat chiar în școli. Avem două centre de vaccinare la Liceul Decebal și la un liceu din Hațeg și copiii care au acceptul părinților, vor fi vaccinați. Dar nu avem mulți copii, pentru că încă mai există o reținere cu privire la a-ți lăsa copilul să se vaccineze. Am întâlnit inclusiv cazuri în care copiii ar vrea să se vaccineze și părinții se opun și, din păcate, noi nu avem variante/ Cumva, copilul e mai responsabil”, a conchis Sebastian Mezei.
La Teliucu Inferior incidența cumulată la 14 zile a ajuns la 4,41, la Toplița 4,14, în municipiul Hunedoara la 5,47, iar aici până la data de 10 octombrie se impun măsuri restrictive în restaurante și magazine.
Mai mult, la Zam unde incidența este de 11,63, dar și la Peștișu Mic, unde avem 6,01, se dispun, începând, până la data de 10 octombrie mai multe restricții, inlusiv cele ce vizează adeverința pe care trebuie să o completeze cei care își părăsesc locuințele.
Diana Mitrache