Cuarțul de la Uricani așteaptă girul Guvernului, iar primarul de aici spune că s-a adresat premierului. Asta, deși încă din luna mai a acestui an trebuia să fie gata și aprobat în Guvern un pachet privind exploatarea zăcămintelor minerale. Zăcământul de cuarț de la Uricani ar fi o gură de oxigen pentru oamenii din vestul Văii Jiului. Dănuț Buhăescu, primarul de la Uricani a cerut sprijin premierului României, Florin Cîțu, pentru ca zăcământul de la Uricani să poată fi exploatat odată. „Noi am făcut un demers pe lângă primul ministru, ultimul, acum două luni. Am cerut ca, la nivel de țară, pentru că este vorba despre un pachet de mai multe zăcăminte, printre care se numără și cuarțul. Acest pachet este pregătit de Agenția Națională a Resurselor Minerale, care necesită un proiect de HG, ce trebuie aprobat în Guvern. Trebuia să apară în Monitorul Oficial încă din luna mai. Dar nu s-a întâmplat asta. Dar se vor scoate la licitație o serie de zăcăminte din toată țara”, spune Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani. Mai mult, primarul spune că ar merita să câștige licitația viitoare o firmă care să și folosească acest zăcământ și să îl prelucreze. „Noi, în pachetul propus, după ce am discutat acum câțiva ani cu domnul președinte al Agenției Naționale de resurse Minerale, domnul Turdeanu, am cerut să fie punctată în plus orice firmă care vine la licitație și, în plus, pe lângă exploatarea cuarțului, realizează și o prelucare superioară a acestuia. Să facă o fabrică, pentru că poate să creeze locuri de muncă în plus”, mai precizeză primrul. Afacerea cuarţului din cariera Şiglău-Uricani a început în anul 1999, când SC “Construct Grup Internaţional” SRL a cumpărat fabrica ce procesa zăcământul contra sumei de 250.000 de lei. Acum, însă, cariera este lăsată în paragină, pentru că nimeni nu a mai putut intra acolo, iar fabrica nici nu mai există. Sub pământ, însă, se găseşte cel mai pur zăcământ de cuarţ din Europa şi al treilea, din punctul de vedere al calităţii, din lume, zăcământul fiind estimat la 40-45 milioane de dolari. Ani de zile, exploatarea de cuarț a fost pusă gaj pentru un împrumut la Banca de Scont, de către un fost prefect al județului Hunedoara. Mai mulți oameni au fost condamnați la închisoare pentru asta, iar acum a venit momentul ca autoritățile locale să spere că foștii mineri, calificați pentru munca de exploatare a zăcămintelor, să poată avea din nou de lucru.

Diana Mitrache