P ână în 2025, proiectele legate de baterii vor crea între trei și patru milioane de locuri de muncă, ceea ce înseamnă că aproximativ 800.000 de lucrători din Europa vor fi recalificați și perfecționați. Iar Universitatea din Petroșani este gata să facă parte din acest proiect.

De altfel, rectorul Sorin Radu s-a aflat la București, unde a semnat un protocol de colaborare, în prezența premierului Nicolae Ciucă. Obiectivul Guvernului este să atragă investiții de două miliarde de euro în sectorul bateriilor în următorii ani.
Guvernul României și EIT InnoEnergy vor colabora pentru realizarea și implementarea unei strategii naționale pentru baterii, Academia Alianței Europene pentru Baterii (EBA) – un program de referință conceput pentru a perfecționa forța de muncă din întregul lanț valoric european al bateriilor – va fi lansată în România, cu un accent deosebit pe regiunile care beneficiază de Fondul European pentru o tranziție justă, (Dolj, Gorj, Mureș, Hunedoara, Prahova și Galați). În plus, se vor forma parteneriate cu mai multe universități din România pentru a introduce noi programe de licență și masterat pentru studenți.
„ADR Vest susține implemntarea unor asemenea fabrici în această zonă, mai ales în Hunedoara, și cu sprijinul CJH. Vrem să facem o reconversie a forței de muncă, oameni care au plecat de la Termocentrala Mintia, sau alții care pleacă din minerit, pentru producerea dee baterii. Mai mult, ca Universitate, sper să reușim, cât d erepede, să realizăm două programe, unul de licență și unul de master, pe care să le acredităm la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul superior și să începem pregătirea chiar din această toamnă, a inginerilor specializați în baterii”, a spus prof univ dr ing Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Memorandumul de Înțelegere va promova, de asemenea, utilizarea platformei de investiții în afaceri, unică pentru principalele părți interesate de accelerarea proiectelor în domeniul bateriilor. „Guvernul României este orientat spre dezvoltare, inclusiv în proiecte legate de economia circulară care pot atrage investiții și genera noi locuri de munca. Obiectivul nostru este să atragem investiții de cel puțin două miliarde de euro în sectorul bateriilor în următorii cinci ani, iar semnarea acordului cu EIT InnoEnergy este un pas în aceasta direcție. Dorim să pregătim forța de munca în sectorul bateriilor pentru a atrage mai ușor investiții. Expertiza de care vom beneficia și intrarea în Academia Alianței Europene pentru Baterii (EBA) sunt importante oportunități și pentru universități precum cele din Petroșani, Pitești, Craiova sau Galați, care pot folosi un curriculum european de pregătire”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.„Până în 2025, proiectele legate de baterii vor crea între trei și patru milioane de locuri de muncă directe și indirecte, ceea ce înseamnă că aproximativ 800.000 de lucrători din Europa vor fi recalificați și perfecționați cu expertiză specifică bateriilor. Este nevoie de un efort considerabil și sunt încântat de faptul că Academia EBA a reușit să răspundă cu succes nevoilor de formare în țări precum Franța, Spania, Ungaria, iar acum și România. Pentru a crea o lume mai sustenabilă, îmbunătățind în același timp securitatea energetică europeană, trebuie să construim capacitățile, competențele și investițiile în inovare care să ne permită să realizăm acest lucru”, a declarat Diego Pavía, CEO EIT InnoEnergy.
Un grup de lucru desemnat de Guvernul României va fi activat pentru a lucra cu părțile instituționale interesate, în timp ce EIT InnoEnergy va sprijini cu resurse, schimb de cunoștințe și bune practici învățate din istoria sa bogată în promovarea inovării durabile în întreaga Europă.
„Sper că, după semnarea acestui protocol, o serie de firme europene și nu numai, vor fi interesate să își instaleze fabrici în România, având personal calificat cu studii superioare și având asigurat și personal calificat cu studii medii, sau efectiv muncitori. Noi vom putea realiza și conversia profesională și, de ce nu, la colegiul nonuniversitar de la noi, să creăm o specializare de baterii, pentru cei care termică liceul și pot deveni tehnicieni în acest domeniu al bateriilor”, a mai adăugat prof univ dr ing Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Firma cu care Guvernul va implementa acest partenriat își desfășoară activitatea în centrul tranziției energetice și este principalul motor de inovare în domeniul energiei sustenabile din Uniunea Europeană.
Diana Mitrache