Universitatea din Petrosani reuneste specialistii din toate domeniile. Primarii din Valea Jiului, oficialii Consiliului Judetean, ai Prefecturii Hunedoara, reprezentanti ai celor mai renumite ONG-uri care activeazã în domeniul mediului, dar si oficiali ai Comisiei Europene sunt asteptati în luna aprilie la un simpozion organizat de Universitatea din Petrosani.
Evenimentul vine ca urmare a întâlnirii din toamnã anului trecut la care a participat comisarul european, Corina Cretu, dar si mai multi reprezentanti ai Guvernului. Se cautã solutii pentru revitalizarea zonei Vãii Jiului prin atragerea de fonduri europene pentru proiecte de dezvoltare unitare.
“Am cãutat, ca de fiecare datã, sã ne implicãm în activitatea urbei, în activitatea judetului Hunedoara si în colaborare cu Greenpeace vom face o dezbatere la universitate unde vor participa toti primarii din Valea Jiului, oficiali al Consiliului Judetean si ai Prefecturii Hunedoara, toti fcatorii care au posibilitatea de a decide viitorul Vãii Jiului. Vom avea invitati de la Uniunea Europeanã, tot în idea de a continua ceea ce s-a discutat acum un an prin prezenta doamnei comisar European Corina Cretu si a doamnei ministru Rovana Plumb. Acum punem altfel problema, si anume cu mãsuri concrete de realizarea a unor proiecte specific Vãii Jiului. Sperãm ca împreunã cu reprezentantii de la Uniunea Europeanã si cu reprezentantii ministerelor implicate sã venim cu alte solutii mai aplicabile pentru Valea Jiului. Înseamnã scrierea unor proiecte concrete si sã vedem cine le va scrie si proiecte concrete care sã obtinã finantare relativ repede pentru a gãsi alternative la activitatea economic din Valea Jiului, în special la cea minierã care este în restrângere”, a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universitãtii Petrosani.
Reprezentantii Ministerului Energiei sustin cã este un eveniment cu o importantã deosebitã.
“În 3 aprilie, am primit invitatia Greenpeace si Bankwatch care organizeazã la Universitatea din Petrosani o conferintã legatã de zona minierã Valea Jiului. Au încredere cã va fi prezent la conferintã si comisarul european care gestioneazã platforma zonelor miniere aflate în tranzitie”, a declarat Mihael Melczer, consilier personal al ministrului Energiei. Valea Jiului se poate dezvolta doar într-un context unitar, nu divizat. Aceasta este politica pe care o vãd specialistii Universitãtii din Petrosani.
Cosmin BACIU