Universitatea Petroșani, gazda întâlnirii pentru Tranziție Justă

O întrevedere pe marginea tranziției juste în județul Hunedoara a avut loc la Universitatea Petroșani, unde și-au dat întâlnire membrii Grupul de Lucru pentru Planul Teritorial pentru Tranziția Justă (PTTJ) al județului Hunedoara.

La ședință a fost prezent secretarul de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene, Ovidiu Cîmpean, care se află în vizită în județul Hunedoara.
Întâlnirea de lucru a avut ca temă principală de discuție oportunitățile de finanțare disponibile pentru dezvoltarea județului Hunedoara, prin programele gestionate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Mecanismului pentru o Tranziție Justă.
„Cea mai mare satisfacție a noastră este că din cele 6 județe care beneficiază de Mecanismul pentru o Tranziție Justă, județul Hunedoara va primi un sfert din totalul fondurilor alocate – 510 milioane de euro. Este pentru prima dată când județul nostru beneficiază de fonduri atât de consistente pentru derularea proiectelor de dezvoltare a fostelor zone monoindustriale. De altfel, am și fost felicitați de către reprezentantul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, aici de față, pentru această reușită”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.
În Valea Jiului funcționează una dintre cele două structuri asociative de dezvoltare integrată din județul Hunedoara (cealaltă înglobează zona de nord a județului, mai precis municipiul Brad și 15 comune). Este vorba despre Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată „Valea Jiului”, formată din cele 6 UAT-uri din regiune: Aninoasa, Lupeni, Petrila, Petroșani, Uricani și Vulcan.
În perioada imediat următoare, județul Hunedoara va primi vizita comisarului european pentru Coeziune și Reforme, Elisa Ferreira, responsabilul care are în gestiune fondurile europene la nivel comunitar.
Monika BACIU