I nstituția de învățământ superior din Valea Jiului ar putea beneficia de o finanţare pentru a-și actualiza curriculele de studii în contextul intenției redeschiderii unor mine de minereuri.

Mai exact, specializarea inginerie minieră ar putea redeveni iarăși principala specializare a universității, asta însemnând atragerea a zeci sau poate sute de studenți din întreaga țară. Intenția a apărut după ce s-a luat în discuție redeschiderea unor mine cu ar fi cele de grafit.
”Redeschiderea minelor de grafit presupune adoptarea normelor de
aplicare a Legii minelor în care să fie menţionat, ca obiectiv, redeschiderea minelor închise şi, de asemenea, Hotărâri de Guvern care să ducă la redeschiderea acelor mine, punctual. Dacă un astfel de demers este în mâna Guvernului, aici
vorbim şi de implicarea Parlamentului, atunci finalizarea procesului s-ar putea realiza în cursul acestui an. Dacă vorbim şi de aprobarea Parlamentului, voi face un apel către membrii Parlamentului pentru adoptarea în regim de urgenţă a unor astfel de acte normative pentru că avem nevoie de ele: avem un mare producător de aluminiu, avem doi mari producători din industria automotive şi avem industrie orizontală extrem de puternică. Avem nevoie de aceste resurse. Ca să concluzionăm: ne propu­nem ca până la sfârşitul
anului să finalizăm aprobarea acestor acte normative, urmând ca investiţiile efective să poată să fie realizate începând cu 2023. Pentru asta discutăm cu Comisia Europeană, pentru a găsi resursele necesare prin fonduri europene pentru retehnologizare”, a afirmat ministrul Florin Spătaru.
Ministrul Economiei a precizat că minele de grafit se redeschid cu anumite condiţionări privind calitatea acestui grafit. „În ceea ce priveşte forţa de muncă, pe lângă personalul care a lucrat în acest sector, şi care în continuare este în activitate, discutăm de crearea unor parteneriate într-o alianţă europeană privind exploatarea materiilor prime cu ajutorul cărora vom putea finanţa şi actualiza
curriculele de studii pentru universităţile de profil.
Mă refer la Universitatea din Petroşani, la Universitatea Bucureşti şi alte universităţi din ţară. Cu ajutorul unui astfel de demers vom
reuşi să asigurăm o forţă de muncă calificată care să poată să continue
un astfel de proces”, a mai spus ministrul.