Studenții de la Petroșani încă nu au intrat în amfiteatre, dată fiind rata de incidență care a ajuns la 6,3 la mie. Imediat ce va scădea sub 6, măcar laboratoarele vor fi față în față, iar accesul în școală, dacă sunt situații care o cer, se face doar pe baza unui certificat verde, ori cu restricții.

Nu se fac cursuri în amfiteatre, iar studenții care au nepărat drum în sediile universității, la Petroșani, trebuie să prezinte un certificat de vaccinare. Sunt câteva norme generale ce au devenit lege la nivel național și pe care și cei de la universitate sunt nevoiți să le aplice, la o așa rată de infectare.
„Noi cerem certificatul verde, la intrarea în spațiile în universitate, conform unei HG. Dar asta nu înseamnă că nu îi deservim și pe ceilalți, care nu au certificat verde. Deocamdată, nu este o lege clară, așa că le permitem și celorlalți intrarea, dar cu măsuri de protecție”, a spus prof universitar dr ing Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Rectorul universității a vorbit și despre când vor reveni studenții în amfiteatre, sau măcar în laboratoare. „Am dori să nu fie pandemie și să ținem cursurile față în față și cred că și studenții își doresc acest lucru, dar trebuie să ne acomodăm la rata de incidență și, ca atare, deocamdată facem cusurile on-line. Nici laboratoarele nu le facem, pentru că rata de incidență este peste 6 la mie, totul fiind on-line. Dacă scade, revenim cu laboratoarele față în față”, a mai adăugat Rectorul Universității din Petroșani.
Școala s-a ținut exclusiv on-line în toată luna octombrie, iar studenții de la Petroșani încă nu au ajuns în amfiteatre. De altfel, și pentru cei din cămin s-au luat măsuri suplimentare, ei fiind cazați pe paliere diferite, dacă au sau nu certificate verzi.
Diana Mitrache