„Un pedagog de modã 9°”, premierã la Petrosani

Muzicã, dans, voie bunã si aduceri-aminte din vremea scolii. Asta ne propun actorii teatrului de la Petrosani sub îndrumarea lui Daniel Vulcu, care au realizat un spectacol spumos, desprins din realitatea vietii.

Poate cã ne-am adus aminte cu totii cum era la scoalã, iar sâmbãtã, actorii ne transpun din nou în acea vreme. „Vã asteaptã o premierã de exceptie. Sã fiti nebuni alãturi de noi, sã dansati cu noi, sã vã amintiti de anii de scoala generalã sau liceu. Plus deasta, ne amintim si de profesorii nostri, pe care îi caricaturizãm un pic. Sperãm sã vã facã”, a spus Amelia Toaxen, una dintre actritele pe care am regãsit-o dansând si chiuind în scenã, la scoalã.

„Am muncit foarte mult si este un spectacol interactiv, cu muzicã, dans. Un spectacol, atât pentru adolescenti, cât si pentru adulti. Ne-am strãduit sã iasã cât mai bine”, a adãugat actorul Alexandru Cazan. Va fi multã veselie si antren si ne vom aduce aminte cum a fost la scoalã pentru fiecare dintre noi. Ce va fi? Ne explicã chiar cel care a avut ideea punerii în scenã a acestui spectacol. „O comedie despre universul scolar, în care intrã inclusiv studentii. Sã nu ne imaginãm cã e vorba numai despre copii de clasa I. Va fi o comedie în care se întâlnesc elevii cu profesorii, adicã victimele cu cãlãii. În ecuatia aceasta nu se stie cine e victima si cine cãlãul”, a completat Daniel Vulcu, regizorul piesei.Spectacolul începe la ora 18,00 si ne putem aminti cu totii de scoalã, de o altã abordare a universului scolar. „E o scoalã a vremurilor si nu a vremii”, a conchis Daniel Vulcu.

Diana Mitrache