S ezonul de iarnă este cel mai atractiv în stațiunile turistice din Valea Jiului, însă, experții de la Price­waterhouseCoopers susțin că acest lucru poate fi schimbat, astfel încât turiștii să frecventeze zona în orice anotimp. Promovarea Văii Jiului ca destinație de vacanță se rezumă, pentru publicul larg, la sezonul de schi și, pentru nișa amatorilor de alergări, ciclism și skateboard, la cele câteva competiții anuale găzduite în zonă.
”În prezent, activitățile turistice din Valea Jiului sunt fragmentare și sezoniere. Cea mai mare parte dintre ele se bazează pe cadrul natural al zonei, înscriindu-se în zona turismului activ. Cele trei zone de schi, Straja, Petroșani – Parâng și Pasul Vâlcan, beneficiind de peste 30 de kilometri de domeniu schiabil, atrag, de-a lungul iernii, un număr de turiști în creștere. Pe timpul verii, Valea Jiului este vizitată de iubitori ai mersului pe munte, ciclismului, skateboard-ului, long-board-ului, alergării montane și speologiei. În afara activităților sportive, turiștii au însă la dispoziție un număr limitat de opțiuni pentru petrecerea timpului liber.
Turismul cultural și cel dedicat familiei nu sunt încurajate”, arată experții PriceWaterhouseCoopers, care mai notează faptul că ”cu excepția stațiunii Straja și a zonei Petroșani-Parâng, notorietatea destinațiilor turistice din zonă este redusă. În lipsa unei promovări integrate și susținute a zonei, inițiative singulare, de pildă cea privind salina deschisă în urmă cu câțiva ani în Vulcan, sunt sortite falimentului”. Experții europeni care au întocmit strategia de dezvoltare a Văii Jiului susțin că turismul din zonă trebuie privit unitar. ”Integrarea turismului în Valea Jiului într-un concept unitar, agreat de toate părțile relevante, comunicat în mod eficient populației locale și implementat coerent, va fi esențială pentru dezvoltarea turistică a zonei. În acest sens, va fi înființat un departament cu responsibilități în domeniul turismului în cadrul Asociației Valea Jiului, având rol de unic coordonator al dezvoltării și promovării turismului din zonă. În acest sens, Asociația Valea Jiului va colabora cu reprezentanții celor 6 UAT-uri din regiune, cu cei ai antreprenorilor locali din turism, cu reprezentanții sistemului educațional și ai celui de formare profesională din zona serviciilor din turism, cu ONG-urile locale, precum și cu administrațiile celor 2 parcuri naționale și 2 parcuri naturale ce acoperă și zone din arealul Văii Jiului”, mai arată experții.
Într-o prima fază, va avea loc inventarierea și înregistrarea stării resurselor turistice naturale și antroprice ce formează patrimoniul turistic (atât material, cât și imaterial) al regiunii, acțiune ce va fi realizată în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului. ”În paralel cu realizarea acestei analize, Asociația Văii Jiului va demara un proces de consultare a localnicilor privind realizarea brand destinației turistice Valea Jiului. Pentru creșterea nivelul de implicare și a sentimentului de apartenență la nivelul tinerilor, se va organiza un concurs de idei la nivelul liceelor, colegiilor și facultăților din zonă. Un grad cât mai ridicat de implicare al populației în realizarea brandului destinației turistice va contribui la acceptarea, asumarea și popularizarea sa de către localnici. Identitatea vizuală a brandului destinației turistice va fi asociată atât structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare, alimentație publică, de agrement și de transport, cât și evenimentelor culturale și sportive ce vor fi organizare în Valea Jiului, contribuind la promovarea unitară a regiunii. Dezvoltarea turistică integrată a Văii Jiului și promovarea sa ca destinație turistică pentru întreaga perioadă a anului se va realiza prin implementarea unui calendar de evenimente cultural-sportive ce va fi realizat și actualizat de departamentul cu responsibilități în domeniul turismului din cadrul Asociației Valea Jiului.
Calendarul va include atât evenimente majore, ce își vor propune atragerea unui număr mare de turiști, cât și evenimente de nișă, dedicate unor grupuri specifice. Acesta va fi promovat la nivel regional, național și european prin site-urile de profil, prin rețelele de socializare, prin Centrele Naționale de Informare și Promovare Turistică din Petroșani și din stațiunea Straja (Lupeni), prin operatorii de turism, prin agențiile și târgurile de turism și prin alte instrumente specifice”, mai menționează strategia PwC. Pentru o promovare reciprocă, mutual avantajoasă, calendarul de evenimente cultural-sportive al Văii Jiului va fi sincronizat cu cele similare ale regiunilor învecinate. De asemenea, pentru promovarea destinației turistice Valea Jiului, Asociația Valea Jiului va colabora cu Centrele Naționale de Informare și Promovare Turistică din Petroșani și din stațiunea Straja (Lupeni).

Monika BACIU