Un trenuleț de mină, miniatural, dar identic cu cel cu care minerii scot cărbunele din subteran, a fost amplasat pe DN 66, la intrarea în muncipiul Petroșani, în zona intersecției cu Petrila. Este realizat de minerii de la Lonea, iar vagoanele au inscripționat pe ele cele două mine din acest oraș: Petrila și Lonea.

Astfel, după avionul amplasat in  sensul girator din Petroșani, avem și primul sens giratoriu cu trenuleț.

Întreg ansamblul, vopsit în negru și roșu, este realizat de minerii de la Lonea, o mină care este încă funcțională. Ortacii de aici vor ca istoria să nu fie uitată, având cu toții experiența minei Petrila, care s-a închis deja de ani buni. Și cum într-o zonă ce a fost populată doar cu mineri, nu putea să lipsească un așa exemplar de tren, acesta a fost montat la sfârșitul acestei săptămâni. În urmă cu câteva luni, am avut o discuție cu cei de la mina Lonea, care voiau să pună acel trenuleț și cele două vagoane, undeva în orașul Petrila. Și atunci, am propus ca, dacă tot își doresc să facă asta, să îl montăm în sensul giratoriu de la Petroșani, pentru că este cea mai vizibilă, atât pentru cei din Petrila, cât și pentru cei care tranzitează zona noastră. Zis și făcut. Cei de la Lonea l-au confectionat, au pus și două plăcuțe pe care scrie Mina Lonea și mina Petrila, cele două exploatări miniere  reprezentative pentru orașul Petrila, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

Sensul giratoriu se află la limita dintre cele două orașe, dar pe teritoriul municipiului Petroșani și din această săptămână, aici va fi un tren de mină. Acesta  are atașate și vagoanele cu care se aducea la suprafață cărbunele și astfel, toți cei care vor trece pe aici, vor ști că se află într-o zonă în care mineritul a fost principala preocupare a localnicilor.

Diana Mitrache