T rei studenți ai Universității Petroșani vor participa la Sesiunea inaugurală a Adunării Studenților Europeni.

Aceștia au fost selectați din alți 800 de aplicanți la nivel European. În total, în cadrul EURECA-PRO, au fost selectați să ia parte la eveniment, 15 studenți, iar trei dintre aceștia provin de la Universitatea din Petroșani.
”15 studenți de la EURECA-PRO au fost selectați să participe la Sesiunea inaugurală a Adunării Studenților Europeni de la Strasbourg în martie. Sesiunea inaugurală a Adunării Studenților Europeni va reuni reprezentanții studenților desemnați în toate cele 41 de alianțe universitare europene (EUA), pentru o conferință care va avea loc la Parlamentul European de la Strasbourg în 3 și 4 martie 2022. Această sesiune inaugurală va fi prima dintr-o serie de adunări care vor oferi studenților o voce publică în Uniunea Europeană”, arată Universitatea din Petroșani.
Evenimentul va aduna în total 260 de studenți din 30 de țări, 142 de universități și diverse medii
Din peste 800 de aplicații, au fost selectați 5 studenți de la Universitatea din León, Spania, 3 studenți de la Universitatea din Petroșani, România, 2 studenți de la Universitatea de Științe Aplicate Mittweida și 2 studenți de la TU Bergakademie Freiberg, Germania, 2 studenți de la Universitatea Tehnică din Creta și un elev din Montanuniversität Leoben, Austria.
Universitatea din Petroşani face parte dintr-un consorţiu universitar din care fac parte universităţi din Germania, Austria sau Franta. Scopul este acela de a accesa fonduri europene şi de a uniformiza programa de studiu.
Astfel, studenţii Universităţii din Petroşani vor avea parte de aceeaşi pregătire cu cei din celelalte ţări. Universitatea din Petroşani va încheia noi parteneriate de colaborare cu instituţii de învăţământ superior din Europa şi nu numai. Toate acestea au rolul de a oferi studenţilor posibilitatea de a se perfecţiona la standarde înalte.
Monika BACIU