Turistii care urcã în Parâng la Nedeia Troitei, în Ziua Adormirii Maicii Domnului, în data de 15 august, vor avea accesul gratuit cu telescaunul.
Si în acest an Primãria si Consiliul Local al municipiului Petrosani organizeazã, la peste 1500 de metri altitudine, Nedeia Troitei, un eveniment care are ca scop promovarea traditiilor zonei
”Traditiile românesti rãmân tezaurul nostru cel mai de pret si trebuie sã facem tot ce se poate ca ele sã se pãstreze vii în mintea copiilor, precum si a adultilor. Din strãbuni, sfintele  sãrbãtori sunt  celebrate prin nedei, sãrbãtori ale poporului, pline de bucurie si piosenie”, a precizat primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob – Ridzi.
Nedeia Troitei este organizatã în fieccare an în data de 15 august, la Troita  ridicatã la cota 1.500 din Masivul Parâng si are drept scop  promovarea traditiilor din aceastã zonã. Pentru participanti sunt pregãtire bucate traditionale, are loc o slujbã religioasãiar muzica si dansurile populare întregesc atmosfera de  sãrbãtoare.
Cosmin BACIU