Anul universitar va începe la Petroșani în condiții de maximă siguranță atât pentru studenți cât și pentru cadrele didactice. Indiferent care variantă de studiu se va allege, fie cea fizică, fie cea hibrid, la instituția de învățământ superior din Valea Jiului sunt deja făcute pregătirile pentru ca studenții să nu rămână cu lacune.

”Se discută mult despre modalitatea de a începe anul universitar. Modul în care vom începe cursurile va fi aprobat de către senatul universității, ținând cont la acea vreme de reglementările aduse de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății. Noi suntem pregătiți și dacă situația actuală se menține vis-a-vis de această pandemie de COVID-19 am putea continua cursurile online așa cum am făcut-o și în semestrul doi și să realizăm față în față doar anumite cursuri de laborator și seminarii dacă se impun. Este funcțională și platforma pe care am achiziționat-o în această vară și unde toate cadrele didactice au urcat cursurile pentru a putea fi accesate de către studenți și care permite examinarea online a studenților noștri”, a declarat prof. univ.dr. ing. Habil. Radu Sorin Mihai, rectorul UPET.

Chiar dacă deschiderea anului nu va mai avea loc în aula universității rectorul instituției de învățământ superior de la Petroșani caută variante pentru ca acest moment festiv să fie păstrat. O variantă ar fi aceea de a se putea oficia dechiderea anului universitar în parcarea din fața rectoratului, dacă vremea o va permite.

”În aceste condiții nici deschiderea anului universitar nu se va mai face în aulă, dar dacă timpul ne va permite vom încerca să face ca în vară când am avut festivitățile de finalizare a celor de la licență. Căminele au fost puse la punct în luna august și am făcut deratizări și dezinsecții în toate căminele iar studenții pot intra fără probleme de la sfârșitul lunii septembrie. Avem pregătit și un cămin special pentru situația nefericită în care unul dintre studenți ar fi bolnavi și să poată fi testați toți ceilalți care au luat contact cu el. Și în cămine se respectă toate normele pentru a reduce aria de răspândire a virusului”, a declarat Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.

Pentru anul universitar 2020-2021 toate spațiile Universității din Petroșani vor fi igienizate și pregătite pentru orice variantă de învățământ va propune Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.

Cosmin BACIU