Elvetianul Christian Maurer a câstigat dura competitie din Alpi, însã parapantistul hunedorean, Toma Coconea, încã are pentru ce lupta.  Dupã un început în fortã, Toma Coconea n-a reusit sã mentinã ritmul si nici n-a gãsit cele mai bune trasee de zbor, astfel cã a coborât de pe prima pozitie a clasamentului pânã în a doua jumãtate a acestuia. Nici vremea nu l-a ajutat pe Toma în încercarea sa de a obtine primul titlu de campion, însã sutele de fani de pe traseu si miile din tarã îi dau motive sã continue.  Sportivul din Petrosani mai avea, ieri, peste 300 de kilometri pânã la  finish-ul din Monaco, dar si sansa de a ajunge în ”top ten”. Chiar dacã pare un obiectiv mai putin important, parcurgerea celor peste 1000 de kilometri este o datorie de onoare pentru Coconea, iar încheierea unei curse infernale cum este Red Bull X Alps nu este la îndemâna oricui. De altfel, de la start si pânã acum, dintr-un total de 31 de competitori, nu mai putin de 12 concurenti au abandonat competitia.

Maximilian Gânju