Desi avea o echipã de fotbal în anii ’30, localitatea Aninoasa s-a impus în lumea sportului international printr-un sport devenit un simbol al zonei, tir cu arcul.
La început a fost curiozitatea. Apoi interesul. Iubeam fotbalul, dar am vãzut cã si alti sportivi fac eforturi mari, cu pretentii mici… Am început sã iubesc dârzenia celor care urcau la Anena, sã-si întindã arcurile în nervi pentru performantele pe care nici nu le visau. Asa s-a nãscut pasiunea pentru tirul cu arcul a celui care din simplu spectator si simpatizant avea sã se implice cu fiinta în sprijinirea unui sport, pe cât de mobil, pe atât de curat. Un sport fãrã blaturi si smecherii, un sport în care sportivii se ajutã si se iubesc. Un sport care a nãscut familii si prietenii.
Sectia de tir cu arcul a Minerului Aninoasa a adus peste 100 de titluri nationale de-a lungul celor 45 de ani de existenta. E mult  , e putin? Cred cã nici nu mai conteazã, atâta timp cât acest sport a creat în jurul lui pasiune, caractere si dorinta de performanta. Si au fost! De la Vasile Tamas, pânã la nume precum Jega, Uritescu, Bãncilã, Hãbian, Pusca si toti ceilalti. Acestia au contribuit la intrarea Aninoasei în tabloul performantelor sportului românesc, spune Ilie Botgros fost primar al Aninoasei.
Animatorul principal al acestui sport a fost … schiorul si alpinistul Vasile Tamas, cel care în 1958 formeazã o echipã de 7 sportivi la Aninoasa.
Primele performante
Vasile Tamas avea sã polarizeze în jurul sãu, multi oameni care se vor implica în sport. Ani de muncã, vointa si abnegatie, aveau sã scoatã tirul cu arcul din anonimat. Primele succese notabile vor apãrea abia la începutul anilor ’70.
Primul succes a fost în anul 1973, când Vasile Tamas a reusit îndeplinirea normelor de maestru al sportului. În 1975 sunt cucerite primele titluri de campioni nationali la juniori I individual si pe echipe.
„Anena” se naste cu buldozerul si lopata!
Odatã cu primele succese, mai marilor vremii li se insufla ideea de a construi o bazã puternicã pentru practicarea tirului cu arcul la Aninoasa. Nume precum Cornel Burlec, Ion Dabuleanu, Ion Cruceru, Ion Laban, Teofil Blag, Iosif Guran, Mircea Petrescu, Valentina Cerchez, numerosi muncitori si mineri vor purcede la „defrisarea” locului unde va prinde viata bazã sportivã „Arcasul” (Anena). Simtindu-se mai acasã (se renunta la bazele sportive din Petrosani), sportivii Aninoasei se apropie mult de performante. Anul 1973 rãmâne anul de referintã, cel al reorganizãrii sectiei de tir cu arcul la Mânerul Aninoasa.
Apoi povestea va  continua, cu zeci si zeci de campionii, juniori si seniori ajungându-se pânã la absorbtia echipei acum trei ani de S.C.M. Deva.
Anul acesta, echipa S.C.M. Deva (Ex. Minerul Aninoasa) are în organizarea F.R.T.A. posibilitatea de a participa la peste 20 de competitii nationale, dintre care douã la Aninoasa, Cupa României, outdoor (1-3 iunie) si Campionatul National outdoor (21-23 septembrie). Federatia  de specialitate are în vizor si o serie de participãri internationale, printre care Cupa Mondial outdoor în Antalya (Turcia), în perioada 21-26 iunie, Grand Prix European de Seniori la Berlin (Germania) în perioada 17-22 iulie sau Campionatul European de la Legnica (Polonia) în perioada 28 august-1 septembrie.
GENU TUTU