Cãminul C1 de locuinte sociale din municipiul Vulcan va fi dat la cheie mai multor familii din localitate, care au solicitat o casã.  Primarul Gheorghe Ile spune cã mai are câteva lucruri de pus la punct, dar cã lucrãrile sunt gata si oamenii ar putea ca, de Crãciun, sã stea în casã nouã.
„Lucrãm de doi an de zile la acest bloc din Vulcan si, întotdeauna se mai gãsesc si cârcotasi, cã nu au fost gata la timp lucrãrile. Am amânat putin predarea acestor locuinte sociale, cã nu am reusit încã sã finalizãm încãlzirea. Era o problemã în zona respectivã cu termoficarea si nu am putut sã obtinem si montarea conductelor si atunci am fost nevoiti sã trecem pe încãlzirea de la o centralã pe gaz, la aceste apartamente si la fiecare institutie asteptãm termene. În data de 15 decembrie vom avea receptia finalã a blocului, dar, din pãcate, încã încãlzirea nu o putem realiza pânã pe la sfârsitul lunii. Dar de sãrbãtori poate facem  o bucurie acelor familii necãjite, pentru cã sunt tineri cãsãtoriti cu copii, fãrã copii,  ori necãsãtoriti”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
Lucrãrile la acest bloc au pornit în luna decembrie a anului 2015 si întreaga clãdire a fost reabilitatã.  Luni, pentru cã am fost în 11 decembrie, era termenul de predare al lucrãrii, însã, acesta a fost devansat pânã în data de 15, când se va face receptia finalã.
Diana Mitrache