Nu sunt zugravi, mecanici, electricieni ori sudori si accentul se pune acum pe scolile din învãtãmântul dual. Este o formã de învãtãmânt prin care, cei care terminã, sunt imediat si angajati.
Practica o fac la diverse firme si tinerii au înteles cã acesta este, de fapt, viitorul lor. Noi l-am gãsit pe unul dintre ei la liceul din Petrila, iar  argumentele lui ne-au convins cã este gata sã devinã un bun zugrav, la fel ca si tatãl, ori bunicul lui. Si asta, chiar dacã a avut notã bunã la examenul de admitere si putea sã meargã la liceu. El a ales învãtãmântul dual.
„M-am bazat cã îmi place aceastã meserie. Cu asta vreau sã ajung departe în viatã si nici nu stiu dacã as putea sã fac altceva în viatã. În plus, eu zic cã trebuie sã fac, pentru cã toatã familia mea sunt zugravi din generatie, în generatie. Mie îmi place si meserie m-a învãtat bunicul meu, unchiul, tata si chiar asta vreau sã fac”, mi-a explicat unul dintre elevii de la Petrila.
Profesorii lui spun cã astfel de tineri au devenit din ce în ce mai multi. Sunt gata sã afle ce este aceea o meserie si chiar sunt pregãtiti sã învete si teoretic si practic meserie. „Avem elevi care, chiar dacã  au luat note bune la evaluarea nationalã, si-au dorit din tot sufletul sã vinã la învãtãmântul profesional dual, stiind cã au si o bursã mai mare decât la învãtãmântul profesional. Pe lângã cei 200 de lei de la Ministerul Educatiei, ei primesc 200 de lei de la agentul economic unde fac practicã si 100 de lei de la Primãria orasului Petrila. Deci, în total iau 500 de lei. Sunt si mai motivati pentru bani, dar unii provin din familii de meseriasi si chiar îsi doresc”, a spus si Gabriela Nagât,  profesoarã Colegiul tehnic Constantin Brâncusi Petrila.
În acest moment, liceul din Petrila a încheiat parteneriate cu firme din constructii, cu Apa Serv, sau chiar cu firmã din subordinea primãriei Petrila. Fiecare firmã îi calificã în meserii, iar posturile lor sunt ca si asigurate la terminarea acestei scoli.
Cei de la Apa Serv ne-au si spus cât de multã nevoie au de acesti specialisti.
„Totul a pornit de la constatãrile pe care le-am fãcut noi pe plan intern, cã avem din ce în ce mai putini meseriasi, din ce în ce mai putini oameni care stiu sã facã ceva, Probabil va  fi o încercare si pentru noi, fiind prima oarã când vom lua 12 copii la practicã, 9 pe partea de specializare în electromecanicã si 3 pe specializarea mecanicã”, a explicat si Cristian Ionicã, director general SC Apa Serv Valea Jiului.
Învãtãmântul dual este ideea potrivit cãreia întreg sistemul liceal a fost reorganizat în mai toate zonele tãrii, dupã ce s-a constatat o crizã acutã de oameni calificati. Chiar si lucrãtorii silvici sunt cãutati, pentru cã majoritatea angajatilor sunt la vârsta de pensionare si liceele de profil calificã astfel de tineri, special pentru a fi angajati în diverse composesorate.
Diana Mitrache