Administratia publicã de la Petrosani pare sã nu fi tinut cont de nicio noimã atunci când a decis, conform legii, sã acorde terenuri celor care au luptat în revolutia de la 1989. Asa se face cã au apãrut situatii halucinante, când terenurile au ajuns aproape… pârloagã, pentru cã nimeni nu le poate folosi.

Unii dintre revolutionarii din decembrie 1989 s-au ales cu terenuri în Statiunea Parâng, altii cu parcele în buricul Petrosaniului. Cã acestea din urmã nu pot fi folosite, este deja o altã poveste care a iesti recent la ivealã. Într-o zonã centralã a  municipiului Petrosani, la o aruncãturã de bãt de viitoarea Catedralã, un teren de circa 100 mp aratã ca un maidan abandonat. Este practic o limbã de pãmânt, la care s-ar putea renunta, la o adicã, pentru lãrgirea strãdutei pe care o mãrgineste. Sau, cel putin, la asta s-au gândit unii dintre localnicii ce traverseazã zona.  Numai cã, surprizã! Terenul nu este al administratiei publice de la Petrosani, ci proprietate privatã.

1-1De fapt, apartine unei revolutionare, care l-a primit prin anul 2006 de la municipalitate. Iar femeia nu are decât sã planteze acolo panselute, pentru cã altceva nu poate sã facã pe parcela primitã de la edili. De vinã ar fi, în principal, conducta de gaz metan care traverseazã zona si care împiedicã orice constructie. Si oricum, suprafata este atât de micã, în pantã si amplasatã între douã strãzi, încât cu greu îsi imaginezi cã acolo s-ar putea amenaja ceva, în afarã de o zonã verde. Primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob – Ridzi, recunoaste situatia, dar spune cã terenul în cauzã a devenit proprietate privatã în urmã cu câtiva ani. „Într-adevãr, acea limbã de teren este proprietate privatã. Prin 2006 i s-a dat unei femei, revolutionare, 100 de mp. Nu stiu cã locatarii din zonã sã fi cerut lãrgirea strãzii respectiv, ci doar sã o reparãm”, a declarat edilul.

Pe de altã parte, desi parcela de teren este inutilã, proprietara ei nu a solicitat pânã acum schimbarea amplasamentului si nici municipalitatea nu s-a gândit la aceastã variantã.

Si la Uricani sunt situatii aberante

Nu este singurul caz în care luptãtorii din revolutia de la 1989 au primit terenuri inutile. Astfel, la Uricani, revolutionarii au intrat în posesia a câte unui hectar de teren fix în Parcul National Retezat, acolo unde nu ai voie sã faci nimic.

1-2Mai exact, conform legii, este interzisã camparea, construirea si chiar accesul cu autovehicule cu ardere internã. Singura activitate permisã este pãsunatul, în cazul în care revolutionarii uricãneni au capre, vaci sau oi pe care sã le ducã la pãscut.

Carmen Cosman