O rașul Uricani, cel care se întinde pe cea mai mare suprafață din Valea Jiului, atrage sute de turiști, la fiecare final de săptămână. Doar că nu au și unde să se cazeze și puțini sunt cei care rămân mai multe zile aici. O spune chiar primarul orașului, care caută să atragă fonduri măcar pentru a moderniza infrastructura. Fie că vin la Câmpu lui Neag, pe Valea Iarului, ori spre Cheile Buții, turiștii ce poposesc la Uricani nu prea au unde să se cazeze. Sunt puține pensiuni și nici infrastructura nu este ceea ce au ei nevoie și primarul din Uricani spune că a identificat aceste deficiențe la fiecare discuție cu oamenii ce vin din alte zone. „La noi vin atât de mulți turiști, că nu mai avem cazări pentru câ de mulți vin. Dar ideea este ca turiștii care vin, pe viitor, să mai și poposească. Iar pe viitor, avem nevoie de infrastructura de străzi, care să asigure ieșirea din izolare și potențialul investitorilor”, a spus Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani. În Vestul Văii Jiului vin cei mai mulți turiști care, dacă nu ajung la Straja, atunci sigur vor să vadă peșterile din zona Câmpușel, ori să urmeze traseele spre Retezat. Mai vin la cabanele deja consacrate din Cheile Buții, ori la campingul din Valea Iarului, dar mai e nevoie de investiții în acest domeniu. Și orașul Uricani, ca și toate celelalte din Valea Jiului, speră în relansarea economică prin turism, după ce și ultima exploatare minieră a devenit, în acest an, istorie.
[ Infrastructura turistică dezvoltată prin modernizarea drumurilor ]
Infrastructura turistică din zona Retezatului va fi dezvoltată prin modernizarea drumurilor. Consilierii Județeni au adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiții: ”Reabilitare Drumuri Județene pentru dezvoltarea infrastructurii turistice și promovarea patrimoniului economic și cultural al Județului Hunedoara” tronson de reabilitat DJ 686: Sântămărie Orlea (DN 66) – Cabana Râușor, km. 0+000 – km.27+500.
Astfel, se are în vedere întocmirea și depunerea documentației pentru obținerea de finanțare prin Programul Național Anghel Saligny. Valoarea totală a investiției este de 55.075.812 lei, iar de la bugetul de stat se solicit 54.048.102 lei.
Monika BACIU
Diana Mitrache