J udețele din regiunea de Vest au la dispoziție peste 26 de milioane de lei subvenție pentru montarea de instalații fotovoltaice de către persoane fizice. Programul se numește ”Casa verde Fotovoltaice”, iar în total statul a alocat 263,7 milioane de lei, pe fiecare regiune. Pentru regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş este alocată suma de 26.380.000 lei. Administrația Fondului de Mediu precizează că înscrierile cererilor de finanțare în cadrul aplicației informatice se realizează în limita a 150% din valorile alocate fiecărei regiuni. Persoanele fizice care doresc să își instaleze panouri fotovoltaice acasă beneficiază o subvenție de până la 20.000 de lei, maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile. Ele trebuie să contracteze în acest sens un instalator validat de către AFM, care va depune în numele lui cererea în aplicația informatică a programului, operată de AFM. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Monika BACIU