D upă pandemie și simpozioanele la Universitatea din Petroșani au început în forță. Astfel, toate cele 3 facultăți au adus experți de la noi și din țară, cu lucrări și teme de actualitate. Deschiderea oficială a avut loc vineri dimineață.

Simpozioanele Științifice Studențești 2022 la Universitatea din Petroșani au început!
Vorbim despre “Geoecologia” – Ediția a XIX-a, la Facultatea de Mine, “Zilele Tehnicii Studențești Petroșani” – 2022, la Facultatea de Inginerie și “Student, Știință, Societate” la Facultatea de Științe.
”Eu mă ocup de organizarea simpozionului Facultății de Științe, care anul acesta a ajuns la ediția cu numărul XX. Am decis să organizăm toate simpozioanele în aceeași zi, împreună. Cei care au înscris lucrări, în cadrul tuturor simpozionale sunt stidenții și masteranzii de la Petroșani, dar ne bucurăm, chiar dacă nu sunt foarte mulți, să fie aici și studenți și masteranzi și de la alte universități și ne bucurăm și de prezența unor elevi de la liceele din Valea Jiului”, a spus conferențiar Oana Petre Baron, coordonatoarea simpozionului la Facultatea de Științe.
Cu toții au prezentat lucrări de cercetare, despre care cei din conducerea școlii superioare de la noi spun că ajung mereu în reviste de specialitate și sunt apreciate la scară largă.
„E o tradiție și, în acelați timp, o bucurie, să organizăm în fiecare an aceste simpozioane. Cu excepția unui an, an în care am fost opriți de pandemie. Sunt simpozioane care, pe de o parte arată preocuparea srtudenților și a cadrelor care îi coordonează, în activiattea de cercetare. Dar, în același timp, reflectă o mai bună cunoaștere între ei, dar și cu studenți din alte centre universitare”, a explicat prof univ. dr ing. Sorin Radu, Rectorul Universității din Petroșani.
Au venit, de-a lungul timpului. la Petroșani, studenți din mai toate centrele universitare, de la Iași sau Suceava, la Oradea, Ploiești, București, Cluj, iar lucările lor sunt trecute în reviste de specialiate.
„Lucrările studenților sunt mereu un element de noutate, dar și un element de progres în ceea ce privește dezvoltarea preocupărilor de cercetare. Avem studenți și de la licență, masterat și doctorat, iar lucrările lor le publică și devin vizibili în lumea științifică, la alte conferințe. Ei vor fi apoi cei care vor căuta să ajungă cercetători ori cadre didactice, care să participe la progresul societății europene”, mai spune Rectorul Sorin Radu.
An de an, studenții și elevii care participă își expun lucrările și aduc mereu în actualitate idei noi, unele dintre ele având ulterior aplicabilitate în practică.
Diana Mitrache