Administratorul Public al Consiliului Județean, Costel Avram a prezentat hunedorenilor strategiile și planurile care sunt în acest moment în lucru și care vor schimba într-un viitor nu tocmai îndepărtat județul Hunedoara.

“Județul Hunedoara se pregătește pentru viitor. În acest moment, sunt în lucru două strategii și un plan care vor contribui decisiv la dezvoltarea și reconfigurarea economică a județului nostru. Pentru prima dată, în ultimii 30 de ani, actuala conducere a Consiliului Județean Hunedoara a inițiat un demers real pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare a județului. Proiectul se derulează în colaborare cu Academia Română, una dintre instituțiile de elită ale României. Elaborarea Strategia de Dezvoltare a Văii Jiului se află într-o etapă finală, iar stadiul poate fi consultat pe pagina de internet a Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene. Această strategie este elaborată de PricewaterhouseCoopers în baza unui contract cadru încheiat cu Comisia Europeană și vizează implementarea ITI în Valea Jiului. Planul Teritorial pentru Tranziție Justă se află în curs de elaborare și vizează crearea cadrului necesar tranziției spre noi economii a zonelor în care au funcționat industrii carbonifere, siderurgice și energetice. În acest proiect sunt incluse 6 județe, între care și Hunedoara. Toate cele 6 zone urmează aceeași procedură și aceleași etape”, spune Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara.
Costel Avram susține că va detalia cele 3 direcții despre care discută pentru ca hunedorenii să fie corect informați.
“Cât despre cei care nu înțeleg sau se prefac, le recomand cu căldură să consulte paginile de internet ale instituțiilor oficiale ale statului român și Uniunii Europene , înainte de a arunca în spațiul public confuzii și alte halucinații. Hunedorenii merită să știe!”, a conchis Costel Avram
Marius Mitrache