T ot mai multe cazuri de infecții respiratorii acute sunt raportate și în Hunedoara, așa cum se întâmplă la nivel național acum. Doar că medicii ne atrag atenția că numărul de cazuri s-a dublat de la o săptămână la alta și ne indică să ne protejăm și să purtăm masca, așa cum am fost obișnuiți în pandemie.

Este indicat să ne ferim de locurile aglomerate și să purtăm masca de protecție, pentru că, de la o zi la alta, sunt tot mai mulți bolnavi. Medicii spun că s-a dublat numărul de cazuri raportate și, în cazul gripelor a crescut alarmant.
„Numărul de infecții acute respiratorii este în creștere, ca în toată țara. La ultima raportare pe care ne-au dat-o medicii de familie și unitățile sanitare cu paturi, avem 2.448 de infecții acute respiratorii, față de săptămâna trecută, când aveam 1699. Pneumoniile și numărul lor a crescut, de la 419, la 688. Iar gripă avem raportate 23, față de 3 săptămâna trecută, iar în cazul infecțiilor cu viruslui COVID-19, 125 de cazuri, față de 110 săptămâna trecută”, a precizat dr Cecilia Birău, purtător de cuvânt al DSP Hunedoara.
Nu sunt, însă, cazuri de Flurona, așa cum a fost denumită infecția care depistează și prezența virusului COVID-19 și al celui gripal.
„Până la acest moment, în Hunedoara nu avem raportate aceste combinații, dar din cele 23 de cazuri de gripă, avem 11 cazuri internate, iar din cele 125 de cazuri de infecție cu virusul COVID -19, avem 36 internate”, mai afirmă dr Cecilia Birău, purtător de cuvânt al DSP Hunedoara.
Prefectul județului Hunedoara a făcut, la rândul său, câteva recomandări cu privire la acest fenomen, unul nu atât de alarmant, ca în cazul pandemiei, dar care trimite destul de mulți oameni în
spitale.
„Este vorba despre recomandări și despre faptul că oamenii trebuie să înțeleagă că există o perioadă în care, ca și în alți ani, există epidemie de gripă de viroze. În locurile aglomerate este foarte bine să se poarte masca. Am făcut și vizite la școli și am îndrumat medicii și asistentele să facă triajul la fiecare clasă în parte și acolo unde nu avem medici și
asistente, încercăm să facem asta cu profesorii,
învățătorii de la clase”, a adăugat Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.
Medicii din Hunedoara dau asigurări că există stocuri de medicamente în spital și că niciun cauz de până acum nu a fost considerat foarte grav. De asemenea, ne recomandă să evităm aglomerațiile, să purtăm mască de protecție și să ne dezinfectăm constant, iar la primele simptome să ne izolăm și să sunăm medicul de familie.
Diana Mitrache