Sportul universitar la Petroșani

1975-1976
UN SEZON MAI PUȚIN PERFORMANT…
La fel ca şi în anii precedenţi, reprezentanţii Văii Jiului în această competiţie, sportivii Ştiinţei Petroşani,
s-au numărat printre protagoniştii competiţiei, constituind de-a lungul întregului sezon competiţional un obişnuit obiect de conversaţie pe scena participării la lupta pentru supremaţie. Foarte mult timp, majoritatea
pronosticurilor coincideau cu promisiunile rugbyştilor de la Institutul de Mine, indicând ca sigură o nouă medalie pentru elevii antrenorului Gh. Băltăreţu. Alternând evoluţiile foarte bune (cele din jocurile cu Universitatea Timişoara – acasă, Griviţa Roşie – ambele jocuri, Agronomia Cluj- Napoca – ambele jocuri, C.S.M. Sibiu – ambele jocuri) cu altele mai puţin concludente, „cincisprezecele” studenţilor mineri a fost foarte aproape de a păşi din nou în rândul echipelor ce urmau să participe la turneul pentru locurile 1-4. Au existat însă două momente de sincopă în evoluţia Ştiinţei: egalul de la Bucureşti, cu Gloria (3-3) şi înfrângerea în faţa lui Dinamo, la Petroşani (11-13), momente care au cântărit decisiv în balanţa finală a seriei, eliminând-o din lupta pentru supremaţie.
Având un lot deosebit de valoros, în care experienţa internaţionalilor Ortelecan, Talpă, Stoica Enciu, Neagu, Budică, Burghelea, Florian Constantin se îmbină cu dorinţa de afirmare a tinerilor Băloi, Tudose, Bunduc, Cantea, cu un plus de efort, cu un plus de concentrare în jocurile decisive, rezultatele puteau fi mult mai bune.
Ştiinţa Petroşani a fost nevoită să se consoleze cu ocuparea primului loc în turneul pentru locurile 5-8, întâlnind adversare redutabile în rugbiul românesc: Griviţa Roşie, Sportul Studenţesc, Politehnica Iaşi, C.S.M. Sibiu.
Pe de altă parte, linia de treisferturi a avut o evoluţie care nu s-a ridicat întotdeauna la nivelul valoric al componenţilor ei. Accidentările repetate ale lui Neagu, Burghelea, Abribula, precum şi imposibili­tatea utilizării, decât rareori, a fundaşului Tudose au condus la unele dereglări în mecanismul acestui compartiment,
necesar a fi întotdeauna omogen pentru a răspunde cerinţelor jocului modern, la „mână”. În final, doar în jocul cu C.S.M. Sibiu, Ştiinţa ne-a reamintit potenţele-i în jocul-spectacol, făcându-ne să regretăm, încă odată, evoluţiile mai puţin concludente.

1976-1977
APROAPE DE PODIUM
La sfârşitul lunii iunie s-a pus punct campionatului naţional de rugby, în ediţia 1976-1977. Precum ne obişnuise în ultimii ani, cincisprezecele studenţilor mineri s-a numărat şi de această dată printre protagonişti, pornind la drum cu intenţia declarată de a nu ceda una din treptele podiumului. Pentru început, părea că totul este în bună regulă, Ştiinţa Petroşani calificânduse, fără emoţii pentru turneul „celor 8 mari”, cu cinci victorii şi o singură înfrângere. Dar greul de abia urma. Primul contact cu un team mai decis a coincis cu un neaşteptat de sever 0-32 (!?). Corecţia „servită” de Steaua nu a descurajat pentru moment, studenţii antrenorului Gheorghe Băltăreţu ripostând imediat în faţa campioanei en titre, „Farul” din Constanţa.
De atunci rugbiştii din Petroşani s-au înscris pe curba sinusoidală a unor evoluţii contradictorii. Patru victorii consecutive au demonstrat însă că
ocuparea unui loc pe podiumul laureaţilor campionatului este în puterea acelora care în intrecerea sportivă, prin luptă dreaptă, obţin detaşarea de adversar.
Atunci însă, când visul părea realizat, Ştiinţa a fost stopată, în mod brutal, de C.S.M. Sibiu, în obţinerea victoriei ce urma să asigure „bronzul” ediţiei. Dar pentru a aprecia acest loc, să dăm
cuvântul înşişi reprezentanţilor autorilor performanţei:
Gheorghe Băltăreţu (foto), antrenor: „Nu-mi vine să cred că am scăpat atât de uşor locul 3. Dacă la Sibiu s-ar fi jucat rugby, dacă Steaua ar fi ţinut să-şi onoreze poziţia apărându-şi în mod sportiv şansele, nu ratam medalia de bronz. Este tot atât de adevărat că elevii mei au evoluat inconstant, nedând dovadă de dăruire, pe întreaga durată a competiţiei. Personal îmi reproşez lipsa de fermitate faţă de atitudinea de blazare şi dezinteres a unor jucători în anumite întâlniri”.
Mircea Ortelecan – căpitanul cincisprezecelui alb-albastru: „Ne obişnuisem cu aerul rarefiat al poziţiilor înalte în clasament, dar iată că un angajament inegal al băieţilor în aspra bătălie pentru puncte, plus neşansa
antijocului de la Sibiu ne-au privat de o poziţie la care aspirasem. Personal consider că deşi fiind la un singur pas de una din medaliile campionatului, am rămas datori publicului, suporterilor noştri, sub aspectul spectacular al jocului. Acum aşteptăm cu încredere noua stagiune rugbystică”.

GENU TUTU