Sportul școlar. Retrospectiva anului 2021

Tradiție și performanțe
C lubul Sportiv Școlar Petroșani (CSSP) este o entitate sportivă ce funxcționează din anul 1954. Aici s-au călit în cei 68 de ani de existență mii de sportivi la multe discipline sportive, devenind oameni de bază la echipe de talie națională. Lucru ce se întâmplă și azi, în secțiile grupării de sport din Petroșani. Vom trece în revistă cele mai importante realizări din cursul anului 2021.
Lupte libere. Secția cea mai titrată
Din totdeauna secția de lupte libere a CSSP a fost una cu generații talentate de-a lungul deceniilor. Numeroși sportivi al acestui segment au adus lauri Clubului Sportiv Școlar Petroșani, amintindu-i aici, printre alții, pe Mircea Risipitu, Aron Cândea, Vasile Plugar, Nicolae Marmaliuc, Romeo Săpânțan, Ion Titel, Emil Mihai, Elisabeta Șanta sau Laura Gavriliuc.
Anul 2021 a adus la rampă alte nume, cu o tolbă de medalii la numeroasele competiții naționale și internaționale.
La Cupa României (cadeți), Andreea Chiriac a ocupat un loc 2, iar Florentina Manțog locul 3, competiție la care, la juniori Alexandra Chiș a ocupat poziția a 3-a, Florentina Manțog se va impune și la Turneul internațional U15 de la Cluj, cu un loc 1 la categoria 58 kg. La aceeași categorie de vârstă, U 15, în Cupa României la Odorheiu Secuiesc lotul de la CSSP se clasează pe podium: Andreea Chiriac (cat. 48 kg) locul 1, Flosrentina Manțog (58 kg) și Denis Ungureanu (62 kg) locul 2, Ianis Monete (cat. 38 kg) și Daniela Chiriac (42 kg) locul 3.
Numele Andrei Chiriac (cat. 46 kg) apare și la Campionatul Național U 15 de la Tg. Mureș, sportiva din Petroșani ocupând primul loc. Toți aceștia au fost antrenați de Gheorghe ”Lele” Răducu și Cristian Popa.
La Campionatul European U15 la Sofia (Bulgaria) au participat Andreea Chiriac (46 kg) locul 7 și Florentina Manțog (58 kg) locul 9.
S-au obținut locuri bune la Campionatele Naționale de Luptă Plajă, în diferite etape, Ianis, Monete, Andreea Chiriac, Florentina Manțog, Iazmira Csiszer, Daniela Chiriac, Claudia Manțog, Simina Manțog, Sebastian Borbely.
Sanie. Cu un nou profesor
Sania este un sport în cadrul Clubului Sportiv Petroșani secția fiind înființată în anul școlar 1977-1978, odată cu venirea profesorului Peter Grigore. Au urmat alți profesori de valoare precum Dan Cocor, Florin Stănescu sau Vasile Medveschi, care au îndrumat în acest sport generații de sportivi care au adus numeroase medalii naționale, numindu-i aici pe Dorina Crețu, Vasile Epure, Cosmin Chetroiu, Mihaela Chiraș, Dragoș Mălescu, Daniel Popa etc.
Pandemia din 2021 a ținut, oarecum în umbră, participările la competițiile de iarnă, dar sportivii Daria Căciulan, Enida Garga, Kevin Alecsa, Andrei Marin, Ianis Vârdea sau Irina Păunescu, au avut un comportament bun la Campionatul Național Sanie Starturi de la Câmpulung Mușcel.
Activitatea în anul 2021 la secția de sanie este meritul prof. Alina Rotaru, venită în cercul de antrenori a CSSP în cursul anului trecut.
Gimnastică aerobică. Pe urmele Biancăi Becze
Acest sport, desprins din gimnastica sportivă în 1996, prin demersurile prof. Iuliana Piscoi, a devenit un sport cu niște regulamente și repere clare și bine puse la pucnt. Împreună cu prof. Elena Becze au creat un imbold cu sportivii determinați, precum Raul Furnea, Mihăiță Cimpoi, Adela Kutasi, dar mai ales Bianca Becze, aureolată de-a lungul anilor cu numeroase premii naționale și internaționale.
În 2021, prof. Elena Becze și Karina Pica s-au ocupat cu mult drag sârg și pasiune de pregătirea sportivilor Elena Șotângă, Delia Gonciulea, Raisa Murgilă, Anastasia Bucur sau teodor Carlecioiu, echipa reușind și un loc 3 la Campionatul Mondoal de
aerodance.
Genu TUȚU